Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit vineri seara, 20 decembrie, ultimele trei cete de colindători care au adus la Reședința Patriarhală, prin cântări tradiționale,
Discuţii duhovniceşti cu tinerii din Mănăştur
La Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul clujean Mănăştur a fost invitat să susţină o conferinţă pe tema „Idealul creştin“ asistentul universitar dr. Valentin Vesa, din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Boylai“ din Cluj-Napoca, secretar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Tânărul teolog cu studii masterale şi doctorale în România, Italia şi Elveţia, le-a împărtăşit celor prezenţi la slujba Vecerniei din cunoştinţele şi experienţele sale, vorbindu-le despre „Idealul creştin“ şi despre „Cum să scriem pagina personală a vieţii“ într-o lume modernă, care propune tinerilor de azi tentaţii multe şi din ce în ce mai diverse.
„Idealul creştin este sfinţenia“, a spus Valentin Vesa, subliniind că, în mod cu totul greşit, se consideră că sfinţii sunt oameni ieşiţi din condiţiile vieţii normale. Aducând exemple din Vechiul şi Noul Testament, precum şi din scrierile şi viaţa preotului ortodox român Virgil Gheorghiu, o personalitate de anvergură mondială, dar cunoscută în spaţiul românesc după anul 1990, Valentin Vesa a arătat tinerilor prezenţi că sfinţii sunt oamenii care „gândesc cu mintea lui Hristos“, oameni obişnuiţi, dar care „au luat în serios chemarea lui Dumnezeu“.
Tânărul teolog Valentin Vesa a prezentat, apoi, o perspectivă personală asupra pildei fiului risipitor, vorbind despre acele tentaţii pe care le-a avut fiul cel mic atunci când a ales să plece de acasă, tentaţii foarte actuale, pe care le au mulţi dintre tinerii din prezent, şi anume dorinţa de cunoaştere, „dorul de ducă“ sau de experienţe noi. Acest fiu mai mic l-a contrapus pe fiul cel mare, care deşi a rămas acasă, nu a reuşit să ia ce e mai bun de la tatăl său şi a rămas cu frica de a merge mai departe, de a-şi depăşi condiţia. Astfel, teologul Valentin Vesa i-a sfătuit pe tineri să experimenteze, să accepte provocări noi, să caute, să încerce, dar fără a se atinge de păcat. Pe parcursul întâlnirii, invitatul le-a prezentat tinerilor mai multe exemple şi povestiri care să ilustreze ideea de sfinţenie şi libertate.
Activităţile grupului parohial
După slujba Vecerniei, teologul Valentin Vesa a fost invitat să participe la activităţile din cadrul grupului de tineret al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Mănăştur, alături de parohul Dan Hognogi şi părintele Dorin Ielciu.
Aici au fost sărbătoriţi tinerii născuţi în luna mai, apoi ai fost vizionate fotografii cu activităţile grupului de tineret, de la înfiinţare, din noiembrie 2011 şi până în prezent. Au fost vizionate şi scenetele „Nevasta şi pescarul“ şi „Fiica înţeleaptă“, jucate de membrii grupului, precum şi filmul de prezentare al grupului parohial realizat pentru Festivalul Tinerilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Au urmat discuţii duhovniceşti despre bucuria şi firescul tânărului creştin, ştiinţă şi Sfântul Isaac Sirul.
Grupul parohial de tineret „Adormirea Maicii Domnului“ se află în al treilea an de activitate şi desfăşoară activităţi săptămânale de cateheză, vizionare de filme, ateliere, prezentare de carte şi alte activităţi de interes pentru tineri precum, pelerinaje, tabere, activităţi pentru copii, activităţi culturale şi filantropice.