„Dorința egoistă de întâietate și stăpânire se vindecă prin slujire smerită”

În Duminica a 5-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a explicat că în pasajul evanghelic de la Marcu 10, 32-45, se arată în esență că dorința egoistă de întâietate și stăpânire se vindecă prin slujire smerită. Totodată, Preafericirea Sa a vorbit despre pilda de viețuire a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Evanghelia duminicală rânduită ne arată trei mari învățături duhovnicești: „În primul rând, Domnul Iisus Hristos pre­vestește ucenicilor Săi Sfintele Sale Pătimiri, moartea Sa și Învierea Sa. În al doilea rând, Evanghelia ne arată că Domnul Iisus Hristos îi învață pe ucenicii Săi spunân­du-le că onoarea cuiva nu vine din stăpânirea asupra altora, ci din slujirea smerită și jertfelnică a semenilor. În al treilea rând, Evanghelia ne arată că Însuși Domnul Iisus Hristos a venit în lume ca să slujească oamenilor, nu ca să I se slujească și a arătat slujire jertfelnică până la moarte pe cruce”.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat că onoarea de a sta de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului Iisus Hristos nu se oferă unor oameni ambițioși și mândri, ci Însuși Dumnezeu va stabili cui i se va da această onoare: „El va alege pe cei care vor fi astfel onorați și care vor fi considerați de El vrednici, nu care se consideră pe ei înșiși îndreptățiți. Acesta nu este un drept de a sta de-a dreapta sau de-a stânga Mântuitorului, ci este un dar pe care Dumnezeu îl hotărăște nu la cererea unor oameni lipsiți de smerenie, ci prin voința lui Dumnezeu, Care alege pe cei pe care vrea El să-i eviden­țieze. Aceste cuvinte ale Mântuitorului au fost o învățătură pentru toți ucenicii, nu numai pentru cei doi frați Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu. Aici vedem că Mântuitorul Iisus Hristos corectează sau îndreap­tă pe ucenici. El le spune mai precis că cei care stăpânesc peste popoare și se consideră cârmuitorii acestora le stăpânesc și asupresc, dar între ucenicii lui Hristos nu trebuie să fie așa, ci cel ce dorește să fie mare să fie slujitor al celorlalți, iar cel ce voiește să fie întâi între ei să fie slugă tuturor. Mântuitorul Iisus Hristos răstoarnă logica puterii egoiste asupritoare și aduce logica smeritei slujiri binefăcătoare sau dăruitoare. Nu puterea egoistă stăpânitoare trebuie să fie regulă pentru ucenici, ci slujirea smerită, ajutătoare, dăruitoare de sine. Gândirea Mântuitorului nu este de ordin politic, ci este o gândire a smereniei și a iubirii milostive, nu a iubirii posesive asupra altora”.

Preafericirea Sa a precizat că în această Evanghelie avem o concentrată expunere a unor stări sufletești diferite și, în același timp, a lucrării Mântuitorului Iisus Hristos ca vindecător de patimi. „Mântuitorul vindecă patima poftei de întâietate și de stăpânire asupra altora, care îi ispitea pe cei doi frați Iacov și Ioan. În același timp, vindecă pe ceilalți ucenici de mânie și invidie. Evanghelia ne spune că aflând ceilalți ucenici că Iacob și Ioan Îi cer lui Iisus să le dea voie să stea unul de-a dreapta și altul de-a stânga Lui în Împărăția pe care o va întemeia El, s-au mâniat. Dorința lor de întâietate și onoare de a fi deasupra celorlalți ucenici a trezit în aceia invidie și mânie. Mântuitorul, prin această lecție a onoarei sau a demnității realizată prin slujire smerită, ajutătoare și binefăcătoare pentru toți, corectează sau vindecă și patima mâniei și a invidiei din ceilalți ucenici. Mântuitorul este deodată învățător și vindecător sau îndreptător al sufletelor prin faptul că îi îndeamnă pe ucenici să se elibereze de patimi egoiste și să caute virtutea smereniei, a iubirii smerite și milostive, care este singura ziditoare și mântuitoare pentru viața Bisericii Lui”, a spus Patriarhul României.

La finalul cuvântului de învă­țătură, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, explicând că, după o perioadă de 47 de ani de nevoință și pocă­ință, a ajuns la o înaltă stare de sfințenie. „În secolul al 7-lea, Patriarhul Sofronie al Ierusalimului, care a păstorit între anii 634 şi 638, a scris viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Aceasta se ci­tește la Denia de miercuri seara din săptămâna a 5-a din Postul Mare, ca pildă de pocăință, de ne­voință și de ajungere la sfințenie după multă pocăință. Este o încurajare pentru toți păcătoșii ca să-și schimbe viața cu ajutorul harului dumnezeiesc. Când a întâlnit-o Cuviosul Părinte Zosima pe Maria Egipteanca, după ce a spovedit-o și a împărtășit-o, s-au rugat și a observat că ea în timpul rugăciunii se ridica de la pământ de un cot. Sfânta Maria a ajuns la o stare duhovnicească atât de mare, încât era mai mult prin har legată de cer decât era legată cu trupul de pământ. Ajunsese la o înaltă sfin­țenie și prin aceasta s-a arătat lucrarea Duhului Sfânt în omul care se pocăiește, postește și se roagă mult”, a precizat Întâistătătorul Bisericii noastre.