Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Dorohoiul, la patru zile după dezastru
Viitura care s-a abătut în urmă cu patru zile asupra unei părţi din oraşul Dorohoi a făcut ravagii în gospodăriile oamenilor. Localnicii din parohiile "Sf. Nicolae" şi "Naşterea Maicii Domnului" nu au primit până în prezent decât apă minerală şi alimente, urmând ca în perioada următoare, după ce se vor face evaluările pagubelor, să fie demarate reparaţiile locuinţelor.
de Constantin CIOFU La Dorohoi a răsărit ieri soarele. După ce luni seara o viitură puternică s-a abătut asupra zonei mai joase a oraşului, lăsând în urmă case avariate, inundate sau chiar distruse, acum oamenii încearcă să mai salveze ce a mai rămas. Sinistraţii au scos afară bunurile afectate de apa care i-a inundat şi au început să cureţe încăperile şi curţile de mâl. Din când în când, reprezentanţii autorităţilor le-au oferit apă şi hrană localnicilor, care privesc neputincioşi la dezastrul pe care l-a provocat viitura de luni seara: pereţi dărâmaţi, mobilier sau parchet umflat, animale moarte, lipsa electricităţii, a gazului sau a apei potabile, curţi pline de noroi, case în prag de prăbuşire. O parte dintre cei care au fost afectaţi de viitură îşi amintesc şi acum cu groază cele ce s-au întâmplat în urmă cu patru zile. Ce-şi doresc acum? Să fie sănătoşi şi să aibă un acoperiş deasupra capului. În unele curţi mai pot fi zărite câteva animale care au supravieţuit în urma inundaţiei. "Tot ce mi-a mai rămas e plin de mâl. Nu mai pot trăi în casa aceasta. Nu pot lăsa lucrurile aşa pentru că îmi aduc aminte de casă şi de omul meu. Am muncit tare mult, pe brânci am făcut această casă. Parcă nici nu-mi vine să las casa pentru că sunt unele amintiri", a declarat Isac Mariana. Sprijin din partea Arhiepiscopiei Iaşilor "Parcă mă doare sufletul să le arunc", a spus o bătrână, căreia îi vine greu să se lipsească de lucrurile pe care, de altfel, nu le mai poate folosi. "Îmi doresc să am o casă. Copiii mei sunt pe deal la o rudă care locuieşte într-o singură cameră. M-aş bucura dacă aş avea măcar o magazie ca să-mi aduc copiii acasă. Soţul meu îmi tot spune să-i aduc acasă. Unde să-i bag? Casa este din chirpici şi se poate dărâma oricând. Am un copil de nouă luni şi nici nu am cu ce să-l schimb pentru că toate hainele sunt pline de noroi. Am hipertensiune şi diabet şi îmi este frică... Am reuşit să scot din curte copiii, calul, mânzul şi cei 17 puişori. Venitul nostru este de 190 de lei pe lună, alocaţiile copiilor, iar în casă suntem 14 la număr. Acum încerc să spăl nişte haine, dar nu am nici măcar dero. Acu de ne-ar păzi Dumnezeu să nu pierdem casa", a spus Aurica Terscanu. Urmare a hotărârii Consiliului Eparhial, o echipă din cadrul Sectorului de asistenţă socială "Diaconia" al Centrului eparhial Iaşi, împreună cu pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, s-a deplasat în Protopopiatul Dorohoi în localităţile afectate de inundaţii pentru a face o primă evaluare a celor mai dificile cazuri. "Vom încerca să intervenim cu ceea ce au nevoie familiile cu mulţi copii care au rămas fără adăpost. Mâine (n.r. astăzi), o echipă de la "Diaconia" se va reîntoarce în teritoriu pentru a oferi cele necesare", a declarat pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Iaşilor. "Ne punem nădejdea în Dumnezeu şi în Biserică" Nu le-a mai rămas mare lucru şi de aceea îşi pun nădejdea în Dumnezeu, sperând în acelaşi timp că vor fi ajutaţi de cei care sunt sensibili la încercarea prin care trec. "Viitura a venit dintr-o dată şi nu am putut să mai fac nimic. Nu am făcut decât să ne salvăm pe noi. Am avut o bâtrână în casă care nu putea merge şi ne-am chinuit un sfert de oră până am scos-o din casă. Apa a distrus toată mobila, frigider, aspirator, maşină de spălat. Nimeni nu s-a interesat de situaţia în care ne aflăm. Îmi este frică să nu se dărâme casa peste mine noaptea", a afirmat Dumitru Trăjan. "Într-un sfert de oră cât a durat viitura nu am putut să salvez nimic. Ne punem nădejdea în Dumnezeu şi în Biserică. Nu am nici o posibilitate materială pentru a reface casa. Am o pensie de 480 de lei, din care jumătate se duc pe medicamente", a mărturisit Constantin Cotun. Pe o altă stradă din Dorohoi am dat peste Doina Teodorescu care spăla, alături de nepoţii ei, covoarele unei vecine care este văduvă. Femeia a scos mâlul din casa văduvei, iar de luni seara o găzduieşte. "Trebuie să ne bucurăm că apa nu a intrat la noi. Ne punem în situaţia celor care sunt necăjiţi. Am profitat de vremea aceasta frumoasă şi de aceea ne-am apucat de spălat covoare", a declarat Doina Teodorescu. În zona Dorohoiului se obişnuieşte ca la începutul fiecărei luni să se facă Agheazmă în casele oamenilor. Oamenii pregătesc din timp cele necesare, în aşteptarea preotului. Aşa am găsit-o şi pe Elena Huşneac din parohia "Sf. Nicolae", care a aşezat pe masa din casa unde locuieşte vasul cu apă, busuiocul, lumânarea şi pomelnicul. Deşi apa a avut peste un metru şi jumătate, acestea au rămas intacte, spre mirarea celor care au văzut această întâmplare.