Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Două lăcaşuri de închinăciune noi în parohia Viltoteşti
În a treia zi a sărbătorii Învierii Domnului, 6 aprilie 2010, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de sfinţire a temeliei bisericii din filia Tămăşeni, parohia Viltoteşti.
Manifestările au început din a doua zi de Paşti, prin oficierea Vecerniei, iar următoarea zi, dimineaţa, începând cu ora 8:00, s-a oficiat slujba specială a Utreniei din Săptămâna Luminată. A urmat slujba de sfinţire a temeliei bisericii şi citirea documentului, conform rânduielii canonice. Pe scena special amenajată pe temelia noii biserici din filia Tămăşeni, unde se va construi biserica cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", s-a săvârşit Sfânta Liturghie, la care au participat credincioşii parohiei, precum şi din satele învecinate. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către Corul "Sfântul Roman Melodul", alcătuit din preoţii Protopopiatului Fălciu, dirijat de pr. Florin Grosu. La finalul slujbei, pr. Gheorghe Simionescu, căruia i-au fost încredinţate lucrările de construire a noii biserici, a prezentat darea de seamă privind întocmirea proiectului şi autorizaţia de construcţie, precum şi fondurile strânse până în prezent, mulţumind Preasfinţiei Sale pentru încrederea acordată şi sprijinul pentru demararea lucrărilor. Preasfinţitul Părinte Corneliu a adresat credincioşilor prezenţi un însufleţitor cuvânt de învăţătură, vorbind despre semnificaţia pericopei evanghelice, despre Înviere ca chezăşie a învierii noastre: "Două sunt faptele cele mai mari şi hotărâtoare care au schimbat definitiv şi pentru totdeauna cursul istoriei omenirii întregi, Întruparea Mântuitorului şi Învierea Lui din morţi. Mântuitorul a înviat aducând răspunsul cel mai sigur la întrebarea "Ce se va alege de noi după plecarea noastră de aici?". El ne asigură că cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi, aşa după cum El a murit, dar a înviat". În continuare, Preasfinţitul Părinte Episcop, referindu-se la importanţa Bisericii în viaţa creştinului, a menţionat: "Parohia este o mică părticică din marele val al vieţii creştine, transmisă de-a lungul veacului, de la Mântuitorul Iisus Hristos, prin Sfinţii Apostoli şi urmaşi ai acestora, până în zilele noastre". În încheiere, Preasfinţitul Părinte l-a îndemnat pe părintele paroh a fi bun iconom şi chivernisitor, încredinţat fiind că, ajutat de credincioşi, va duce la bun sfârşit lucrarea începută. Pr. protopop Ioan Petru a exprimat bucuria trăită de credincioşii parohiei Viltoteşti şi a celor din Protopopiatul Fălciu, cu ocazia întâlnirii cu PS Corneliu, noul ierarh în scaunul vlădicesc al Episcopiei Huşilor pe care l-au păstorit în trecut Sfântul Ioan de la Râşca, Veniamin, Melchisedec, Nicodim, episcopi şi mitropoliţi care şi-au legat numele de trecutul şi prezentul istoriei noastre. "Credinţa şi dragostea se vor materializa de astăzi prin construirea noii biserici" Soborul, în frunte cu Preasfinţitul Episcop Corneliu Bârlădeanul, s-a deplasat în satul Viltoteşti, unde s-a pus noua piatră de temelie la Biserica cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae", deoarece biserica veche, în urma incendiului din 20 decembrie 2009, a fost mistuită de flăcări. La îndemnul părintesc al chiriarhului, s-a hotărât ridicarea unei noi biserici, pe un nou amplasament, donat de către credinciosul Gligoriţă Aurel, deoarece vechiul amplasament nu mai corespundea pentru construirea unei noi biserici. Preasfinţitul Corneliu a rostit şi aici un cuvânt de învăţătură în care i-a îndemnat pe credincioşi să-şi şteargă lacrimile pricinuite de încercarea prin care au trecut, spunând: "Credinţa şi dragostea se vor materializa începând de astăzi prin construirea noii biserici la care vă aduceţi contribuţia, din iubire faţă de Hristos Cel înviat, devenind pentru noi lege strămoşească în care acest neam şi-a împlinit fiinţa, trecând peste toate greutăţile. Este mai greu să zideşti biserica din sufletul credincioşilor, decât construcţia unui lăcaş de cult". La încheierea ceremoniei, Preasfinţitul Părinte i-a binecuvântat pe credincioşi, promiţându-le sprijinul material din partea Centrului Eparhial pentru ridicarea noului lăcaş, exprimându-şi dorinţa ca în viitorul apropiat să revină în mijlocul credincioşilor pentru sfinţirea noii biserici.