De sărbătoarea Nașterii Domnului, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale, rugându‑se alături de credincioșii prezenți în număr mare. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care au arătat importanţa actului întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Două zile de sărbătoare la Mănăstirea Secu
Hramul Mănăstirii Secu din judeţul Neamţ a adunat anul acesta peste 1.000 de pelerini, care au asistat la slujba Sfintei Liturghii ce a fost oficiată cu acest prilej de trei ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii noastre. Sărbătoarea vechii aşezări monahale a continuat şi ieri, când au fost prăznuiţi Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei şi Sfântul Ioan de la Râşca şi Secu.
Mănăstirea Secu şi-a serbat sâmbătă, 29 august 2009, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, hramul. Programul liturgic a început vineri seara cu slujba Privegherii, oficiată într-o atmosferă duhovnicească, la lumina lumânărilor, de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a vorbit la final despre semnificaţia acestei slujbe. În dimineaţa zilei de hram, moaştele Sfântului Ierah Varlaam au fost scoase în procesiune în curtea mănăstirii, pentru a fi venerate de către credincioşi, urmând ca mai apoi să aibă loc slujba Sfântului Maslu, slujba Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul şi Ceasurile III şi VI. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de IPS Teofan, de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, înconjuraţi de un sobor de 40 de preoţi şi diaconi. Vremea frumoasă a sfârşitului de vară a completat frumuseţea sărbătorii de la Mănăstirea Secu, la care au asistat şi autorităţi locale şi judeţene. În cadrul Sfintei Liturghii, monahul Iustin Câmpanu a fost hirotonit diacon, iar ieromonahul Damaschim Avătăjiţei, egumenul Schitului Băiceni, al Mănăstirii Secu, a fost ridicat la rangul de protosinghel. Cuvântul de învăţătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost ţinut de PS Calinic Botoşăneanul, care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în ziua de prăznuire a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi despre păcatul desfrânării, în care a căzut Irod.
Mesajul pe care îl transmite Sfântul Ioan în ziua martiriului său
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Teofan a făcut referire la două mesaje pe care Biserica le transmite în ziua de 29 august, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. „Mesajul Sfântului Ioan Botezătorul este acela de a crede în Hristos şi de a ne pocăi. Să sporească în casele frăţiilor voastre credinţa în Hristos şi conştiinţa mărturisirii propriilor păcate”, a spus Înalt Preasfinţitul Teofan, care a citit la final o rugăciune de dezlegare. Arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, a mulţumit ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor prezenţi la hram, îndemnându-i pe pelerini să participe la slujba Sfintei Liturghii, care a avut loc ieri în cinstea Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei şi a Sfântului Ioan de la Râşca şi Secu.
„Venim des la această frumoasă mănăstire”
Cei peste 1.000 de credincioşi prezenţi la sărbătoarea Mănăstirii Secu au participat la slujba Sfintei Liturghii şi s-au închinat la moaştele Sfântului Varlaam, rugându-se pentru sănătate şi mulţumind lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. „Am venit cu drag la slujba de hram a Mănăstirii Secu şi m-am rugat la Dumnezeu, că la El e toată nădejdea. Ne-am închinat la sfintele moaşte, dar şi în biserică, unde am lăsat şi un pomelnic. Suntem din zona Neamţului şi venim des la această frumoasă mănăstire”, a declarat Ana Manole, din Grumăzeşti. „Am ştiut că este hramul Mănăstirii Secu şi am venit să particip la slujbă. Ne-am rugat pentru sănătatea copiilor. Suntem în pelerinaj la mai multe mănăstiri din zona Moldovei”, ne-a spus Valeria Moroz, din Iaşi. „Am ascultat slujba Sfintei Liturghii, care a fost deosebită. Ne-am închinat la racla în care se află moaştele Sfântului Varlaam. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom rămâne în zonă pentru a participa la cel de-al doilea hram al Mănăstirii Secu, când sunt pomeniţi doi mari sfinţi români”, ne-a relatat Petru Taciuc, din Paşcani.






.jpg)
