Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Dovada existenţei Turnului Babel
Un turn vechi de 11.000 de ani, din Ierihon, cel mai vechi oraş din lume, poate fi considerat dovada cea mai apropiată pentru existenţa Turnului Babel, informează DailyScience (www.dailyscience.com). Arheologii cred că acest turn este cea mai veche structură înălţată de om şi o dovadă că la începutul neoliticului comunităţile de oameni se luptau pentru supremaţie. Construcţia circulară a fost ridicată în aproximativ 10 ani şi dovedeşte că populaţia antică a Ierihonului avea surprinzătoare cunoştinţe de astronomie. Atunci când soarele apunea în ziua solstiţiului de vară, umbra dealurilor din împrejurimi cădea exact pe turn, astfel că acesta poate fi considerat un element ridicat de om pentru a-l conecta la lumea cerească. Această ipoteză lansată de arheologii din Tel Aviv pare să confirme obiceiul că popoarele antice din această zonă înălţau turnuri spre cer cu scopuri strict religioase.
Această descoperire atestă că Turnul Babel, despre care se vorbeşte în Vechiul Testament, a avut o existenţă concretă. Acest turn era un mecanism care motiva oamenii să participe la viaţa comună, la viaţa tribului sau grupului în care trăiau, a spus profesorul Barkai, citat de acelaşi site. (Marius Nedelcu)



.jpg)
