În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Drumeţie în rugăciune prin Munţii Bucovinei
În perioada 3-5 iunie, Asociaţia Tineretului Ortodox Român (ATOR), filiala Iaşi, a organizat un pelerinaj pe jos în Munţii Rarău, Giumalău şi Călimani. Cei 22 de tineri au parcurs zeci de kilometri pe jos, exersând rugăciunea minţii şi bucurându-se de popasuri duhovniceşti la mănăstiri sau pe crestele munţilor.
Tinerii atoreni au ajuns, vineri seara, cu microbuzul, la Mănăstirea Groşi, din judeţul Neamţ, unde au cântat la slujba Paraclisului Maicii Domnului. A doua zi, tinerii au oferit răspunsurile la strană în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată în biserica mănăstirii. Primul obiectiv al pelerinajului a fost Muntele Rarău, unde s-a vizitat Mănăstirea Rarău şi Pietrele Doamnei, apoi grupul s-a îndreptat spre Muntele Giumalău. Aici, la 1.857 de metri, se află o cruce ridicată în cinstea eroilor căzuţi pe front în cele două războaie mondiale. S-a coborât pe Valea Bistriţei şi s-a urcat spre Schitul "Sfinţii 12 Apostoli" din Munţii Călimani, al Mănăstirii Putna, din judeţul Suceava. "În prima zi a pelerinajului, urcând Muntele Rarău, cei 22 de atoreni au rostit în gând rugăciunea minţii. Exerciţiul urcării Muntelui Rarău s-a făcut în vederea organizării unui pelerinaj la pas în zona Neamţului, în perioada 16-19 august 2011, la care vor participa 300 de tineri. Nu m-am aşteptat ca tinerii să reziste să parcurgă, într-o singură zi, 27 de kilometri, cu rucsacuri grele în spate. Am văzut Crucea eroilor de pe Muntele Giumalău, aflată la o altitudinea de 1.857 de metri. Tinerii au primit cuvânt de folos duhovnicesc de la ierom. Alexie Ichim, stareţul Mănăstirii Groşi, şi de la ierom. Filotei Tifiniuc, egumenul Schitului "Sfinţii 12 Apostoli", al Mănăstirii Putna. A fost un exerciţiu de rugăciune, de rezistenţă şi de împrietenire", a spus protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului Asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de Misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Tinerii care au mers în pelerinaj şi-au exprimat mulţumirea pentru organizarea acestei drumeţii, în care au făcut multă mişcare şi s-au detaşat de viaţa cotidiană. "Pelerinajul a cuprins mai multe popasuri duhovniceşti, astfel că vineri seara ne-am rugat, în cadrul Paraclisului Maicii Domnului, la Mănăstirea Groşi. Apoi, sâmbătă dimineaţa, în acelaşi loc, am asistat la Sfânta Liturghie, unde am oferit, alături de ceilalţi atoreni, răspunsurile liturgice. În două zile am urcat trei munţi: Rarău, Giumalău şi Călimani", a mărturisit Dragoş Chelariu, membru ATOR, filiala Iaşi.