În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Drumul Crucii“ la Mănăstirea Hodoş-Bodrog
La Mănăstirea Hodoş-Bodrog din Episcopia Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, sunt în plină desfăşurare pregătirile pentru întâmpinarea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, hramul mănăstirii. Este o tradiţie veche aici, ca în fiecare an, mănăstirea să primească la hramul ei, sute de pelerini, veniţi de la distanţe considerabile pentru a participa la programul liturgic deosebit. Un moment deosebit în ziua hramului este procesiunea numită „Drumul Crucii“, la care participă zeci de preoţi şi sutele de pelerini veniţi la mănăstire. „Astăzi, în ajunul praznicului, începând cu ora 15.00, se va oficia slujba Vecerniei, cu Litia, după care se va face tradiţionalul pelerinaj numit «Drumul Crucii». Vor fi purtate cruci care au puse în ele icoane cu scene din Săptămâna Patimilor, procesiunea fiind însoţită de predici şi cântări. După aceea, se va oficia slujba Sf. Maslu, Utrenia de noapte, Sf. Liturghie, iar mâine în ziua praznicului, se face din nou Sf. Liturghie în prezenţa şi cu participarea PS Episcop Timotei, urmată apoi de slujba Sf. Maslu. În fiecare an, cu prilejul hramului este o adevarată mişcare spirituală. În general, participă stareţii mănăstirilor din Eparhia Aradului, însă acestă sărbătoare este deschisă pentru toată lumea“, a declarat pentru Radio Trinitas consilierul cultural al Episcopiei Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, pr. Vasile Pop. Mănăstirea Hodoş-Bodrog este prima mănăstire atestată documentar din ţara noastră. Cercetările arheologice dovedesc existenţa unei aşezări monahale pe acest loc încă de la începutul mileniului al II-lea. Mănăstirea Hodoş-Bodrog are o bogată colecţie de icoane, de cărţi vechi şi de alte obiecte de patrimoniu din secolele al XIV-lea şi al XIX-lea. Cel mai valoros obiect este icoana Maicii Domnului, care datează de când este mănăstirea.