Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Duminica a 19-a după Rusalii în Mitropolia Banatului
În Duminica a 19-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit în Parohia Şiria, din Protopopiatul Lipova, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit în Parohia Şopotul Nou, Protopopiatul Băile Herculane, iar Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Duminică, 5 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Şiria din Protopopiatul Lipova. Aici a fost întâmpinat de un ales sobor de preoţi, din care au făcut parte: pr. Ioan Jidoi, protopopul Lipovei, arhimandritul Ilarion Tăcean, stareţul Mănăstirii Feredeu, preoţii Savu Pavel, Poneavă Teodor şi Iulian Botezatu. Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Timotei a fost pus sub titlul „Măsura iubirii creştine“, cum rezultă din Predica de pe munte (cf. Lc. 6, 31-36) şi care nu trebuie să aibă vreo limită, făcând binele oricui, neaşteptând răsplătire şi îmbrăţişând chiar pe duşmani, desigur, aceasta în scopul realizării mai binelui în lume. În legătura citirilor scripturistice din duminicile precedente, privind Sfânta Cruce şi urmarea lui Hristos, credinciosul este astfel îndrumat la o lucrare continuă, fără preget, a binelui, ca drum spre desăvârşire, a subliniat chiriarhul. La finalul Sfintei Liturghii au avut loc mai multe evenimente. Chiriarhul, înconjurat de soborul slujitor, a săvârşit un parastas de pomenire a marelui scriitor Ioan Slavici, la împlinirea a 89 de ani de la trecerea la cele veşnice. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat faptul că scriitorul Ioan Slavici, în opera sa, a stăruit constant pe această latură a moralei, observată mereu de poporul nostru drept-credincios. De asemenea, a subliniat şi faptul că marele scriitor a fost strâns legat şi de schitul de la Brazi, judeţul Vrancea, unde poposea de multe ori. La acest eveniment deosebit în care s-a evocat personalitatea marelui scriitor român au participat şi distinse autorităţi locale şi judeţene, precum Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad; primarii comunelor înfrăţite Şiria şi Panciu: ing. Valentin Bot şi Iulian Nica, care s-au aflat în fruntea unei delegaţii de pe meleaguri moldave pentru a omagia cum se cuvine pe marele scriitor. S-au mai oficiat slujbe de sfinţire pentru Teatrul de vară de la Şiria, care poartă numele marelui scriitor Ioan Slavici; o panihidă mică pentru pomenirea marelui scriitor la racla cu pământ adus de la mormântul său din Panciu; s-a dezvelit şi s-a sfinţit bustul lui Sigismund Borlea, care a fost membru în Dieta de la Viena şi prieten al lui Avram Iancu. La sfârşit a avut loc o agapă frăţească la care au participat toţi cei prezenţi.
Bucurie duhovnicească în Parohia Şopotul Nou
În Duminica a 19-a după Rusalii, Parohia Şopotul Nou, din Protopopiatul Băile Herculane, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentul a debutat la orele dimineţii cu sfinţirea de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a unei troiţe de marmură aşezată la intrarea în localitate. După sfinţirea troiţei, ierarhul, alături de soborul slujitor, de autorităţile locale şi de mulţimea de credincioşi, a mers în procesiune până la biserica parohială. În continuare, chiriarhul a resfinţit biserica parohială cu hramul „Sfântul Apostol Toma“, după care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Samuel Şendroni a fost hirotesit iconom, iar ctitorii şi binefăcătorii bisericii au primit acte de cinstire. La slujbă au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale, precum şi un număr impresionant de credincioşi din comună, dar şi din alte localităţi din Valea Almăjului. „În această duminică frumoasă de toamnă, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Toma, cel care a pus mâna în semnul cuielor şi degetul în coasta Mântuitorului şi a exclamat «Domnul meu şi Dumnezeul meu», în această zi binecuvântată, pe care psalmistul David o numeşte ca fiind ziua pe care Domnul a făcut-o ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea, această biserică a văzut lumina pogorârii Sfântului Duh, pentru că astăzi s-au aşezat în piciorul Sfintei Mese moaştele sfinţilor mucenici care au bineplăcut lui Dumnezeu şi care au pătimit pentru Hristos. Astăzi este o zi de bucurie şi veselie duhovnicească, o zi de împlinire pentru preotul, primarul, pentru toţi fiii şi fiicele acestei parohii, pentru toţi credincioşii prezenţi la această bucurie a Episcopiei Caransebeşului“, a precizat Preasfinţitul Lucian în cuvântul de învăţătură.
Biserica cu hramul „Sfântul Apostol Toma“ a fost construită în anul 1850 şi a fost târnosită la data de 27 octombrie 1963 de IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.
Slujire la Catedrala Mitropolitană din Timişoara
Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit duminică la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Timişoara. În cadrul slujbei, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului locaş. Cuvântul de învăţătură a fost adresat credincioşilor de pr. Daniel Hlodec, care a subliniat câteva dintre învăţăturile pe care pericopa evanghelică duminicală de la Luca 6, 31-36 ni le pune înainte. În finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a săvârşit o slujbă de pomenire pentru Mitropolitul Nicolae Corneanu, vrednicul arhipăstor al clericilor şi credincioşilor bănăţeni, mutat la Domnul în ziua de 28 septembrie a.c.