Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) – București a organizat miercuri, 18 decembrie, concertul de colinde „După datini colindăm”. Evenimentul caritabil a fost găzduit de Aula Magna „Teoctist
Duminica a 23-a după Rusalii la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
Duminică, 23 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie în Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
În cadrul slujbei, la momentul rânduit, teologul Mihai Țăranu a primit hirotonia întru diacon, pe seama Mănăstirii „Sfântul Ilie”-Șcheia, iar ieromonahul Calinic Trifan a fost hirotesit protosinghel.
În cuvântul de învățătură, intitulat „Spune cât de bine ți-a făcut ție Dumnezeu!”, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a punctat cât de mult iubește Dumnezeu ființa umană, exemplificând cât de important este omul înaintea Lui: „Nu este greu să ne dăm seama cât rău au făcut porcilor. Dar cât rău ar fi putut face dacă ei ar fi intrat în peste două mii de oameni din acel ţinut? Ce transformări nefaste s-ar fi produs în fiinţa umană? Şi totuşi, aici se cuvine a sublinia un aspect: Cât de importantă este fiinţa umană în ochii lui Dumnezeu, dacă o legiune de demoni nu a putut face omului răul pe care l-a pricinuit celor două mii de porci! De aici putem înţelege de ce Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, a trimis pentru mântuirea neamului omenesc pe Însuşi Fiul Său. Hristos, prin trimiterea demonilor în turma de porci, le-a dejucat planul, în sensul că i-a protejat sufleteşte pe oamenii din acel ţinut, care erau expuşi dezumanizării. Mai mult, Iisus le-a îngăduit intrarea în porci tocmai pentru a le arăta locuitorilor cât de nocivă şi vătămătoare le era prezenţa atâtor demoni în acea zonă. De cele întâmplate s-au speriat până şi păstorii, care au fugit, ca nu cumva să-i omoare şi pe ei: «Ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii» (Matei 8, 33).”