Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Duminica Floriilor la Catedrala din Suceava
Duminică, 25 aprilie 2021, la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Slujba a avut loc la Altarul amenajat în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”. Răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a prezentat o reconstituire, pe baza textelor scripturistice, a Săptămânii Pătimirilor, precum și despre semnificația sărbătorii Floriilor.
„Duminica Floriilor vrea să ne arate felul în care ar trebui să-L primim pe Hristos în sufletul nostru. Dacă cei din Ierusalim îşi aşterneau hainele, însoţite de ramurile de palmier, finic, măslin şi salcie, noi ar trebui să Îi aşternem înainte stâlpările virtuţilor noastre dobândite peste an și mai ales în timpul Postului Mare. Primiți-L pe Hristos în cetatea sufletului frățiilor voastre, pentru ca și Hristos să ne primească pe toți deopotrivă în cetatea plină de lumina Preasfintei Treimi din Împărăția lui Dumnezeu”.
La final, soborul împreună cu credincioșii au înconjurat Biserica „Sfântul Gheorghe” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, purtând în mâini ramurile de salcie sfințite, aducând aminte de momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim.