Duminica Floriilor la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, al șaselea popas duminical al Postului Mare, a fost prăznuită cu bucurie și la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe” al Reședinței Patriarhale. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesurile duhovnicești ale praznicului plecând de la Evanghelia duminicală. Preafericirea Sa a afirmat că, în esență, semni­fi­ca­ția sărbătorii Floriilor este aceea că „florile virtuților din suflet, adunate în Postul Mare, sunt oferite lui Hristos”.

În debutul cuvântului de învățătură, Părintele Patriarh Daniel a enumerat principalele semnificații și învățături ale praznicului: „În primul rând, fiindcă l-a înviat din morți pe prietenul Său, Lazăr din Betania, Iisus a fost primit în Ierusalim cu multă bucurie de mulțimea venită la sărbătoarea Paștilor iudaice. În al doilea rând, întrucât l-a înviat pe Lazăr din morți, mulți iudei au început să creadă în Iisus, iar arhiereii care Îl invidiau au hotărât să Îl omoare. În al treilea rând, Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc este îndreptată spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri, moartea pe Cruce și Învierea lui Iisus. Ramurile de salcie sau de finic de la această sărbătoare simbolizează florile de lumină sau virtuțile adunate în suflet prin rugăciune și post, prin pocăință și fapte bune, în timpul Postului Sfintelor Paști”.

În continuare, Patriarhul României a vorbit despre simbolismul mirului de nard cu care, potrivit Evangheliei acestei duminici, Maria, sora lui Lazăr, a uns picioarele Mântuitorului și le-a șters cu părul capului ei, în semn de recunoștință și prețuire: „Cinstirea iubirii jertfelnice a Domnului Iisus Hristos este primul înțeles al mirului de mare preț. De aceea, Biserica sfințește Marele Mir în Joia Mare, împreună cu Euha­ristia. Mai întâi este sfințită Euharistia din care o parte se păstrează pentru tot anul spre împărtășirea celor nou botezați și pentru împăr­tă­șirea grabnică a bolnavilor. În al doilea rând, mirul de mare preț reprezintă și sfințirea sufletului și a trupului prin rugăciune, post și viață curată și fapte bune. În al treilea rând, mirul simbolizează și darurile sfințite care împodobesc o biserică: sfintele icoane, sfintele vase și veșmintele liturgice, oferite ca semn al iubirii clerului și credincioșilor față de Hristos. (...) Maria, sora lui Lazăr, este o altă femeie decât femeia păcătoasă despre care vorbește Sfântul Evanghelist Luca, deoarece pocăința femeii păcătoase nu s-a petrecut în Betania, ci în localitatea Nain, în casa lui Simon fariseul. Sem­nificația mirului de mare preț oferit de Maria este una mistică și profetică. Atunci când Iuda Iscarioteanul a întrebat: «Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?», Domnul a răspuns: «Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna». Într-adevăr, gestul Mariei era un gest profetic, care se referea la ceea ce I se va întâmpla curând Domnului Hristos. Înainte de a fi pus în mormânt, trupul lui Iisus a fost uns cu ulei de aloe și smirnă, iar în dimi­neața Învierii Lui, femeile mironosițe au venit la mormânt ca să ungă trupul Său cu aromate sau miruri, potrivit obiceiului iudeilor, dar Iisus înviase deja din morți. Acest mir de mare preț al Mariei a fost oferit lui Iisus ca anticipație pentru îngroparea Sa, pentru că femeile mironosițe care au venit la mormânt nu L-au mai găsit mort”.

Totodată, Preafericirea Sa a explicat faptul că mirul are un rol deosebit de important în cultul și viața Bisericii Ortodoxe: „Mirul de mare preț, înțeles ca simbol profetic al îngropării Domnului, a devenit în Biserică Sfântul și Marele Mir, folosit pentru sfințirea Sfintei Mese din Altarul bisericii noi, întrucât Sfânta Masă simbolizează mormântul Dom­nului în care a fost pus după ce a murit și din care a înviat. De asemenea, cu Sfântul și Marele Mir se sfințește și Sfântul Antimis, care simbolizează, prin icoana ce se află pe el, punerea în mormânt a Domnului Iisus Hristos. Iar mirungerea celor ce s-au botezat în apă și în Duh Sfânt, devenind părtași ai tainei morții și Învierii lui Hristos, conform învățăturii Sfântului Apostol Pavel, se săvârșește tot cu Sfântul și Marele Mir. Așadar, Biserica a învățat de la Maria, sora lui Lazăr, să arate prețuire mare față de Hristos prin folosirea, în cultul ei, a Sfântului și Marelui Mir, compus din multe aromate de mare preț. În plus, mireasma deosebită a acestuia simbolizează și prezența Duhului Sfânt în omul credincios. În acest sens, cinstitele moaște ale sfinților răspândesc adesea parfumul mirului de nard. După cum harul Duhului Sfânt era prezent în trupul lui Hristos pe când Acesta se afla în mormânt, păstrându-l nestricăcios, tot așa harul îi pecetluiește pe unii dintre sfinți cu nestricăciunea osemintelor devenite moaște și cu parfumul minunat al prezenței harului divin în omul duhovnicesc, întrucât acesta a trăit pe pământ în sfințenie, potrivit Evangheliei lui Hristos”.

La final, Patriarhul României a concluzionat: „Purtăm în această zi ramuri de măslin, finic sau salcie, semne de biruință, în primul rând ca aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu peste două mii de ani în urmă, când Domnul a intrat în Ierusalim fiind întâmpinat cu ramuri de finic și de măslin. De asemenea, purtăm ramuri și flori pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post în care am adunat, în suflet, florile de lumină ale credinței cultivate prin rugăciune și pocăință, post și fapte bune”.

În încheiere, Părintele Patriarh Daniel a transmis un cuvânt de fe­licitare tuturor credincioșilor care își sărbătoresc onomastica în această zi.

În cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Întâistătătorul Bisericii noastre a săvârșit slujba de hirotesie întru iconom stavrofor a părintelui Mihai Sfarghie, secretar patriarhal.