Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Duminica Floriilor, sărbătorită în Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a fost marcată la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, prin Liturghie arhierească, slujba fiind săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor restrâns de slujitori, informează eprb.ro.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația acestei zile.
„Astăzi, când începem Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ar trebui să ne desprindem de mulțimea aceea gălăgioasă și versatilă și să medităm la condiţia noastră păcătoasă, apoi, să Îl însoțim pe Hristos Domnul, aşa cum Îl vedem pe El în icoană: smeriți, discreți, liniștiți și fără nici o teamă, doar cu frică de Dumnezeu în suflet. Deși anul acesta credincioșii laici nu au putut participa la slujba Floriilor, când s-au binecuvântat crenguțele de salcie în amintirea palmetelor de finic de odinioară, totuși, slujitorii bisericilor au săvârșit această slujbă și le-au împărțit respectând rigorile impuse de lege. Credincioșii care le primesc le așază de obicei după icoană în camera de curat a casei lor, unde curând se vor usca”, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.
De asemenea, la final, ierarhul a explicat semnificația ramurilor de salcie ce au fost sfințite. „Aceste ramuri cu frunze fără rod simbolizează hainele improvizate ale protopărinţilor Adam și Eva, care gustaseră deja din fructul oprit al pomului cunoștinței binelui și răului, întrucât ochii cei trupești li se deschiseseră și constataseră că sunt goi. Urmașii protopărinților acelora, atunci când Hristos Se îndrepta spre Ierusalim, le așterneau pe calea ce ducea spre Cetatea sfântă. Marea noastră problemă, care este mare tocmai pentru că nu ştim că o avem, este aceea că nu rodim, adică rămânem în nelucrare din punct de vedere spiritual, deși ne jertfim timpul lăsat de Dumnezeu”, a mai arătat Înaltpreasfinţia Sa.