Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Duminica Ortodoxiei în eparhii din Muntenia și Dobrogea
În prima duminică a Sfântului şi Marelui Post, ierarhi din eparhiile Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au săvârşit după rânduială Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi au rostit cuvinte de învăţătură în care au reliefat însemnătatea icoanelor în cultul ortodox. Totodată, în cadrul sfintei slujbe a fost citită şi Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din Anul Domnului 2021.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei și Exarh patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Târgovişte, se arată pe site-ul arhiepiscopiatargovistei.ro.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a subliniat rolul dreptei credinţei în tradiţia culturală românească: „Ortodoxia reprezintă chintesența valorilor noastre naționale, comoara cea mai de preț a neamului românesc, evidentă mai ales în întreaga noastră istorie veche, în operele de artă și întregul nostru patrimoniu național”.
Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa
Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, a transmis TRINITAS TV.
„În prima duminica din Postul Mare sărbătorim ziua tuturor ortodocşilor. Credinţa ortodoxă înseamnă gândire curată, vorbire în cuvinte alese şi fapte plăcute lui Dumnezeu şi semenilor noştri”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură. La final, clericii şi credincioşii prezenţi au purtat icoane, într-o procesiune simbolică, în jurul Catedralei Arhiepiscopale.
Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a săvârşit Sfânta Liturghie în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, a transmis TRINITAS TV.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre sfintele icoane: „Icoanele sunt ferestre prin care putem privi către Împărăţia lui Dumnezeu. Nu ne închinăm materiei din care este confecţionată icoana, ci chipului zugrăvit pe ea. Când spui «Ortodoxie», înţelegi o istorie a sacrificiului şi a sfinţeniei celor care Îl mărturisesc pe Hristos”.
Catedrala Arhiepiscopală din Buzău
Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, ne-a transmis părintele consilier eparhial Dragoş Olteanu.
La final, Înaltpreasfinția Sa i-a premiat pe câștigătorii fazei eparhiale a Concursului național catehetic „Iubirea lui Hristos în familia mea”, inițiat de Sectorul teologic- educațional al Patriarhiei Române, oferindu-le diplome, icoane, cărți de rugăciuni și alte cărți religioase.
Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
„Dumnezeu așază în fiecare om darul «chipului» Său. Cuvântul «chip», care vine de la grecescul «icon», ne arată ceea ce a pus Dumnezeu în noi. După cum Hristos este chipul Tatălui, iar prin Întrupare este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, El a îngăduit să ne lase chipul Său dumnezeiesc şi omenesc deodată, în icoană”, a spus chiriarhul în cuvântul de învăţătură.
Printre credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie s-au aflat şi mulţi tineri care au purtat în braţe icoane realizate de ei pentru sărbătoarea Ortodoxiei.
Catedrala Episcopală din Slobozia
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Slobozia, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre însemnătatea Duminicii Ortodoxiei, în care este celebrată biruinţa dreptei credințe asupra iconoclastului, adică restabilirea cinstirii icoanelor în Biserică.
Catedrala Episcopală din Giurgiu
Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Giurgiu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţia Sa a vorbit despre însemnătatea Duminicii Ortodoxiei: „În această duminică se face amintire de triumful Ortodoxiei prin restabilirea cultului sfintelor icoane. Din acest motiv, în unele mănăstiri se citeşte Sinodiconul, care condamnă toate ereziile cu care s-a confruntat Biserica”.
Mănăstirea Pantocrator, judeţul Teleorman
Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pantocrator din judeţul Teleorman, a transmis TRINITAS TV.
„Duminica Ortodoxiei ne aduce aminte de îndatorirea de a păstra rânduielile credinţei noastre. Nu este nădejde de mântuire decât dacă rămânem în Biserică şi respectăm rânduielile credinţei”, a spus ierarhul în cuvântul de învăţătură.
În aceeaşi zi, Preasfinţia Sa a sfinţit piatra de temelie a bisericii metocului mănăstirii.
Catedrala Episcopală din Tulcea
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Tulcea, a transmis TRINITAS TV.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre adevărata credinţă: „Sfintele icoane ne arată frumuseţea lumii cereşti şi dragostea mai presus de fire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În această duminică sărbătorim dreapta credinţă şi suntem îndemnaţi să ducem mai departe duhul tradiţiilor româneşti autentice, exprimate prin post, iubire şi fapte bune”.