Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Duminica Ortodoxiei prăznuită la Arad şi Caransebeş
În Duminica Ortodoxiei, cea dintâi duminică a Postului Mare, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala "Sfânta Treime" din Arad. Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală din Caransebeş.
Înalt Preasfinţitul Timotei a poposit în mijlocul credincioşilor de la Catedrala "Sfânta Treime" din Arad, unde a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor slujitori. În cadrul slujbei, în cuvântul de învăţătură, cu tema "Comoara credinţei şi faptelor bune", reamintind semnificaţia duminicii precedente, a dorului omenesc după raiul pierdut, Înalt Preasfinţia Sa a subliniat mesajul duminicii actuale, ca îndreptare a privirii spre Dumnezeu. În acest cadru este arătată însemnătatea iconomiei în exprimarea adevărului spiritualităţii creştine şi ortodoxe legată direct de viaţa religioasă a fiecăruia. Totodată este îndreptată atenţia spre aprofundarea teologiei icoanei, prin Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru colecta Fondului Central Misionar. Într-un mod deosebit, Înalt Preasfinţitul Timotei a amintit importanţa sărbătoririi, la 4 martie, a 22 de ani de slujire arhierească a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a 50 de ani de arhipăstorire a Înalt Preasfinţitului Nicolae ca Mitropolit al Banatului. În după-amiaza zilei, dând răspuns invitaţiei preotului şi enoriaşilor, Înalt Preasfinţia Sa a efectuat o vizită pastorală în Parohia Arad-Ceala, parohie misionară din extremitatea vestică a municipiului Arad, întemeiată de către chiriarh imediat după anul 1989. A fost întâmpinat de către preotul paroh Dorin Cicirean şi întreaga suflare a comunităţii, modestă numeric, dar cu credincioşi vrednici, ataşaţi credinţei strămoşeşti. Într-un sobor constituit din preoţi de la parohii ale municipiului Arad, Înalt Preasfinţitul Timotei a săvârşit în biserica parohială cu hramul "Sfântul Evanghelist Ioan" Taina Sfântului Maslu de obşte. La încheierea slujbei, Înalt Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a scos în evidenţă săvârşirea frecventă a Sfintei Taine a Maslului de obşte în anul care îi este închinat şi, în aceeaşi legătură, datoria de a îngriji pe cei suferinzi sau bolnavi. Prin grija Sectorului social al Arhiepiscopiei Aradului, la ieşirea din biserică au fost distribuite celor prezenţi pachete cu alimente. Duminica Ortodoxiei la Caransebeş În Duminica Ortodoxiei, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, la Catedrala episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" din Caransebeş. La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi, foarte mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Alin Câmpean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebeşului, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei. La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul a precizat: "Duminica Ortodoxiei, prima duminică din Postul Mare, este o zi de bucurie, chiar dacă ne aflăm într-o perioadă de post, de umilinţă şi pocăinţă. În fiecare an, prima duminică din Postul Mare ne aduce bucuria de a fi ancoraţi în învăţătura Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi, păstrând cu fidelitate toate învăţăturile acestora. Şi în acest an, mulţi credincioşi au participat la Sfânta Liturghie şi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, mai ales că toată săptămâna care s-a încheiat am citit Canonul cel Mare sau Canonul Sfântului Andrei Criteanul şi i-am îndemnat pe credincioşii noştri să se împărtăşească la fiecare Sfântă Liturghie, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, în zilele de miercuri şi vineri, precum şi la liturghiile sfinţitoare din zilele de sâmbătă şi duminică". Bucuria duhovnicească a continuat şi duminică seara. Astfel, Preasfinţitul Lucian a oficiat slujba Vecerniei la Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Caransebeş, după care a participat la concertul de muzică psaltică susţinut de grupul psaltic "Katharsis" al Episcopiei Caransebeşului şi grupul psaltic al Catedralei episcopale din Caransebeş, închinat Duminicii Ortodoxiei. "În Duminica Ortodoxiei, după oficierea slujbei Vecerniei în Catedrala episcopală din Caransebeş, pentru a cinsti tradiţia muzicală a Ortodoxiei, Episcopia Caransebeşului a organizat un concert de muzică psaltică. Interpretarea psaltică a fost susţinută de grupul "Katharsis" al Episcopiei Caransebeşului, condus de dl Alin Buliga şi de grupul psaltic al Catedralei episcopale, format din părinţii diaconi şi cântăreţii Catedralei episcopale din Caransebeş, condus de părintele diacon Cătălin Găină", ne-a mărturisit părintele Alic Daniel, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeşului. La finalul manifestării religios-culturale organizate de Episcopia Caransebeşului cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, toţi credincioşii prezenţi au fost miruiţi şi au primit din partea ierarhului iconiţe ca semn al biruinţei dreptei credinţe împotriva tuturor ereziilor.