Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Duminica Sfântului Ioan Scărarul, în Transilvania
În Duminica a patra din Marele Post, a Sfântului Ioan Scărarul, credincioşii au primit din partea ierarhilor îndemnuri de a spori în rugăciune şi post, pentru a birui în lupta cu răul. asemenea, ierarhii i-au sfătuit pe credincioşi să se încadreze în rânduiala postului, asemenea strămoşilor care petreceau această perioadă cu o evlavie deosebită.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Buna Vestire“ din Sibiu, vechea Catedrală a românilor din cetatea transilvană, cunoscută şi sub numele de Biserica de pe Groapă. Lăcaşul de cult este reprezentativ pentru Sibiu, fiind cel mai vechi lăcaş de cult al românilor, ridicat în 1789 pe un loc din afara cetăţii, într-o zonă mai joasă faţă de restul aşezării. Înţelepciunea românilor ardeleni din acea vreme a făcut ca biserica ridicată în această vale, singurul loc unde autorităţile au permis acest lucru, să fie construită cu un turn foarte înalt, încât zidirea este vizibilă din multe locuri ale oraşului. Importanţa bisericii a crescut şi prin ridicarea ei la rang de Catedrală în vremea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Până astăzi, biserica a rămas în inimile sibienilor ca vechea Catedrală a primului mitropolit de la Sibiu.
Tradiţia împământenită la Sibiu de ani buni prevede ca în ziua hramului sau în cea mai apropiată duminică de Buna Vestire, Mitropolitul Ardealului să liturghisească în această istorică biserică, în cimitirul căreia se află înmormântate mari personalităţi, amintind aici doar pe mitropolitul Ioan Meţianu, ctitorul actualei Catedrale mitropolitane din oraş, pe mitropolitul Miron Romanul sau pe episcopul Vasile Moga, primul episcop ortodox român al Transilvaniei.
Tradiţia s-a păstrat şi în acest an, când sutele de credincioşi adunate în lăcaşul de cult au avut posibilitatea să se împărtăşească la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu.
Din soborul de preoţi au făcut parte decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“, pr. prof. dr. Aurel Pavel, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr de la aceeaşi facultate, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ilarie Benchea, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, protopopul de Făgăraş II, Ion Tărcuţă, preoţii de la biserica sibiană şi alţi slujitori ai Sfintelor Altare din oraş.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Mihail Roman a fost hirotonit preot pentru Parohia Călvaser, Protopopiatul Mediaş. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Catedrala mitropolitană din Sibiu şi de corul bisericii.
„Puterea credinţei poate să facă minuni“
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre învăţăturile Duminicii a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, zi în care învăţăm ce putere are credinţa în viaţa noastră.
„Puterea credinţei poate să facă minuni. Nu noi facem minuni, ci chemarea Sa în viaţa noastră, pentru că ea nu se reduce doar la a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Prin credinţă Îl cunoaştem pe Dumnezeu, ne dăruim Lui, dorim ca El să fie al nostru şi noi ai Lui, iar în această conlucrare cu harul lui Dumnezeu se întâmplă în viaţa noastră mari minuni. Atunci când Dumnezeu ne copleşeşte cu darurile Sale, în smerenia noastră trebuie să recunoaştem, asemenea omului din Evanghelia de astăzi, asemenea acestui tată care a spus «Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!», adică cerem putere pentru a ne întări credinţa statornică. Avem nevoie acum de o mare credinţă, pentru a-L urma pe Hristos pe drumul Golgotei, pentru a participa cu El la Pătimirile Sale şi pentru a ne bucura deplin de măreaţa Sa Înviere. După vindecare demonizatului, Apostolii L-au întrebat pe Mântuitorul Iisus Hristos de ce n-au putut ei să-l vindece. Hristos le-a răspuns că acest soi de demoni nu iese decât prin post şi rugăciune. Fiind în perioada postului, înţelegem încă o dată că postul dublat de rugăciune şi întărit de fapte bune ne ajută să biruim în lupta cu răul „, a spus ierarhul.
La final, preotul Constantin Mitea de la Biserica de pe Groapă le-a mulţumit ierarhului şi preoţilor pentru participarea la slujba prin care s-a prelungit hramul din acest an.
IPS Andrei în Protopopiatul Gherla
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a resfinţit Biserica filiei Sântejude Vale din Protopopiatul Gherla. Slujba a fost săvârşită spre binecuvântarea lucrărilor de restaurare oficiate din 2012 şi până în acest an la locaşul de cult. Alături de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a slujit un sobor de preoţi şi diaconi.
În încheierea slujbei de resfinţire, IPS Mitropolitul Andrei le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa participării la slujbele de la Biserică, întrucât aici este locul de întâlnire cu Dumnezeu.
„În timp ce se săvârşea acest ritual în chip văzut, în chip nevăzut, din Cer, Dumnezeu a revărsat peste Biserică şi peste noi Har şi binecuvântare. Acum, realizăm că toate sunt pline de sfinţenie. Şi dacă părintele, dimpreună cu comunitatea dânsului s-a străduit să pună la punct Biserica, să o facă frumoasă, aşa cum o vedem, important este ca duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, credincioşii să vină să se întâlnească aici cu Domnul Hristos“, a spus ierarhul.
Programul a continuat cu oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia IPS Părinte Andrei le-a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură. Ierarhul le-a vorbit despre post şi rugăciune, ca fiind cele două aripi care înalţă omul spre cer.
La finalul slujbei, ce a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea bisericii, parohul Runcan Florin a fost ridicat la rangul de iconom. De asemenea, IPS Mitropolit Andrei i-a acordat primarului comunei Ţaga, Romulus Mârza, distincţia „Crucea Transilvană“, în semn de apreciere faţă de implicarea sa în reabilitarea tuturor bisericilor din comună. De asemenea, tuturor celor care au oferit sprijin bisericii, IPS Părinte Andrei le-a dăruit din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, diplome de aleasă cinstire.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de membrii Grupului „Maria“. În timpul slujbei, numeroşi oameni s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, iar copilaşilor prezenţi, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei le-a împărţit cărticele de rugăciuni.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir“ a fost construită în stil românesc între anii 1938-1940. În anul 1952 a fost pictată parţial, iar lucrările au fost reluate după aproape 30 de ani. Lăcaşul de rugăciune a fost sfinţit în 1980 de vrednicul de pomenire arhiepiscop Teofil Herineanu. Ultimele lucrări de restaurare au debutat în 2012 şi au fost finalizate anul acesta.
IPS Irineu la Târgu-Mureş
În Duminica a patra din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din municipiul Târgu-Mureş. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Parohia „Buna Vestire“ - Catedrala mică din oraş. Răspunsurile la slujbă au fost date de către Grupul psaltic „Anastasios“, format din teologi şi studenţi la Medicină din Târgu-Mureş şi Alba Iulia.
Arhipăstorul Alba Iuliei a fost întâmpinat de o mulţime de enoriaşi care au umplut frumoasa biserică din Piaţa Trandafirilor, aflată în centrul municipiului Târgu-Mureş. În timpul Dumnezeieştii Liturghii, credincioşii s-au lăsat pătrunşi de frumuseţea slujbei şi s-au umplut de har, ducând fiecare acasă o fărâmă din plinătatea Jertfei de pe Sfântul Altar.
În cuvântul de învăţătură, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Cu încântare duhovnicească, am slujit astăzi în Parohia «Buna Vestire» din oraşul Târgu-Mureş. Aici, am constatat că evlavia ortodoxă şi entuziasmul dinamic pentru Dumnezeu împodobesc sufletele credincioşilor noştri, care se străduiesc să facă din Evanghelia scrisă o Evanghelie trăită. În zilele noastre, din păcate, mulţi oameni au experienţa relaţiilor destrămate şi a schimbărilor neaşteptate şi chiar dureroase în viaţa lor. Însă, legătura intimă cu Hristos-Domnul risipeşte răul de orice fel şi transformă tristeţea în bucurie, şi înfrângerea în biruinţă“.
PS Vasile Someşanul la Cămăraşu-Cluj
Credincioşii din Parohia Cămăraşu, Protopopiatul Cluj I, s-au bucurat în a patra Duminică din Postul Mare de prezenţa în mijlocul lor a Preasfinţitului Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
În faţa Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitate, Preasfinţitul Vasile Someşanul a fost întâmpinat de copii îmbrăcaţi în straie populare şi de soborul de preoţi şi diaconi, alături de care a oficiat Sfânta Liturghie.
Celor prezenţi, ierarhul le-a vorbit, după Sfânta Liturghie, despre perioada Postului Mare.
„Ne aflăm în acest timp liturgic deosebit al Sfântului şi Marelui Post, timp în care Sfânta Biserică ne cheamă pe toţi credincioşii să sporim viaţa noastră duhovnicească, să sporim prezenţa noastră la Sfânta Biserică şi o dată cu aceasta, să ne încadrăm în rânduiala postului, timp pe care bunicii noştri, moşii noştri, îl petreceau cu o evlavie deosebită, pentru că ei, în evlavia lor, se străduiau să păstreze şi rânduiala postului sub forma ei de reţinere de la mâncărurile socotite de dulce, dar în acelaşi timp, se străduiau să ţină odată cu postul de bucate şi postul de păcate“, a spus PS Vasile Someşanul.
Biserica din Cămăraşu a fost construită în 1968. Lucrările au fost finalizate doi ani mai târziu când locaşul de cult a fost sfinţit de vrednicul de pomenire arhiepiscop Teofil Herineanu. Lucrări capitale au fost realizate la biserică după 1989, dar şi în 2006, când a fost resfinţită de PS Vasile Someşanul. (Arhid. Liviu Stanciu, Ştefan Mărculeţ, Alexandra Andereş)