Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Duminica Sfântului Toma

Duminica Sfântului Toma

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 13 Mai 2013

În Duminica a doua după Paşti, numită şi a Sfântului Toma, ierarhii din Transilvania au arătat cât este de importantă credinţa în Dumnezeu, urmând cuvintele Mântuitorului adresate apostolului: “Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!“.

Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în satul natal, Oarţa de Sus, judeţul Maramureş. Slujba arhierească a avut loc în parohia ce îl are ca protector spiritual pe sfântul Apostol Toma, ierarhul fiind înconjurat de un sobor de 15 preoţi şi diaconi, între care consilierul pe probleme de misiune şi protocol al eparhiei, arhid. Claudiu Grama, şi Vasile Bancoş, fost paroh în Oarţa de Sus. La Sfânta Liturghie au luat parte sute de credincioşi, autorităţi locale şi judeţene din Cluj şi Maramureş. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre importanţa credinţei în Dumnezeu, pentru a depăşi problemele de zi cu zi. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit ieromonah pe pr. Efrem, de la Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena“ din localitate. La final, parohul Dumitru Vlad i-a mulţumit ierarhului pentru prezenţa în mijlocul comunităţii şi pentru purtarea de grijă pe care o are faţă de credincioşii din Oarţa de Sus. IPS Mitropolit Andrei a participat, în localitatea natală, la o serie de evenimente culturale, în cadrul manifestărilor dedicate hramului bisericii şi celei de-a şasea ediţii a întâlnirii cu fii satului.

Sfinţirea bisericii Parohiei Aiud IV

Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“ a Parohiei Aiud IV, Protopopiatul Aiud. După sfinţire, a urmat Sfânta Liturghie oficiată de ierarh, iar sărbătoarea comunităţii a continuat cu agapa frăţească. 
 
„Parohia Aiud IV a fost înfiinţată în 1995. Între 1995-1997 a fost păstorită de pr. Adrian Vasile Mărginean care a pus bazele ridicării sfântului lăcaş. A dus lucrările până la stadiul de zidărie şi amenajarea unei capele în subsolul bisericii, apoi, în urma unui concurs, a plecat la Bucureşti“, a spus pr. Teofil Sas care este actualul paroh, şi care, în urma susţinerii concursului, a continuat lucrările de ridicare a bisericii. „În 1999 biserica a fost redată circuitului liturgic urmând apoi munca titanică pentru finisaje. Mireasa lui Hristos, a fost îmbrăcată în mantia picturii în tehnica «fresco» de pictorul Slevaş Dorin din Şard. Iconostasul a fost donat de familia Marinela şi Gheorghe Tiucă din Timişoara, fiind unicat. Biserica este înzestrată cu strane de stejar sculptate şi, pentru buna desfăşurare a serviciilor religioase, a fost dotată cu sistem de încălzire şi sistem de aer condiţionat“ a spus pr. Teofil Sas. Pe lângă Parohia Aiud IV funcţionează un complex social format din Casă de tip familial, Centru educaţional şi Serviciu de îngrijire a bătrânilor la domiciliu. 

Slujbă arhierească la Zalău

Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din municipiul Zalău. Alături de ierarh au mai făcut parte din sobor parohul Ionuţ Pop, inspectorul eparhial al Episcopiei Sălajului, arhim. Antonie Pinţa, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, pr. Dan Dregan, protopop de Jibou, pr. Septimiu Gudea, inspector contabil al episcopiei şi pr. Sorin Guşet de la Parohia Bercea. În cadrul Sfintei Liturghii tânărul Cristian Popa a fost hirotonit întru diacon pe seama Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“.
 
În cuvântul de învăţătură, PS Petroniu, vorbind despre arătarea Mântuitorului înaintea lui Toma, a arătat celor prezenţi foloasele şi însemnătatea virtuţii credinţei. Piatra de temelie a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Zalău a fost sfinţită de PS Petroniu în Duminica Tomii din 2009, iar din primăvara anului trecut slujbele se săvârşesc în interior. În prezent, lucrările sunt finalizate la exterior, iar în interior pereţii sunt pregătiţi pentru pictură, fiind montate iconostasul, pardoseala, policandrele şi aplicele, sistemul de climatizare şi cel de sonorizare. Biserica adăposteşte o părticică din moaştele ocrotitorului ei, Sfântul Ierarh Nicolae.(Arhid. Adrian Onica, Grigore Sâmboan, Oana Rusu)