Dumitru Belgun şi darul pentru Biserică

Tradiţia picturii bisericeşti din Oltenia a însemnat pagini importante în istoria artei sacre. În ediţia de astăzi vom relua relatarea noastră despre pictorii bisericeşti din familia Belgun, artiştii care au lăsat un adevărat "tezaur" în bisericile din Arhiepiscopia Craiovei.

Dumitru Al. Belgun s-a născut în toamna anului 1911 în comuna Căpreni, din judeţul Gorj şi a decedat în 1972 la Bucureşti. Părinţii săi au fost Alexandru şi Zanfira, fapt pentru care îl vom numi Dumitru Al. Belgun, pentru a-l deosebi de celălalt pictor cu numele Dumitru Belgun. A urmat şcoala primară în satul natal, iar la 14 ani, în 1925, s-a mutat la Craiova, unde a fost ucenic în atelierul de pictură al unchiului său, Ilie Belgun. Despre viaţa lui particulară şi activitatea profesională putem afirma că a cuprins două etape diferite. Până la cel de-al Doilea Război Mondial a avut împliniri depline pe plan profesional, atingând maturitatea artistică executând, împreună cu Ilie Belgun, zeci de interioare de biserici şi iconostase şi sute de portrete, naturi moarte, peisaje, iar în viaţa particulară şi-a format o familie fericită. În această perioadă s-a căsătorit cu Maria Mitrică din Balş, jud. Olt, absolventă a şcolii de menaj din localitate, cu care a avut cinci copii. Războiul, şi mai ales perioada comunistă, i-au adus multe nenorociri. Mai întâi, din cauza politicii antireligioase, chiar duşmănoase faţă de Biserică, n-a mai găsit de lucru în meseria de pictor bisericesc pe care şi-a însuşit-o temeinic şi a iubit-o din tot sufletul. Pentru a supravieţui şi a câştiga existenţa pentru familia sa numeroasă a fost nevoit să se angajeze ca pictor scenograf la Teatrul din Braşov şi muncitor vopsitor la Direcţia Regională CFR şi Electroputere Craiova.

"Ferestre spre Împărăţia cerului"

În 1947, viaţa l-a lovit şi mai dur prin decesul soţiei, după naşterea celui de-al cincilea copil. Credinţa în Dumnezeu şi puterea de muncă l-au ajutat să treacă peste toate aceste greutăţi, lucrând peste orele de serviciu din uzină, mai ales noaptea, la realizarea în clandestinitate a unui mare număr de icoane, pe care am avut fericirea să le admir, în locuinţa construită cu trudă în cartierul Mântuleasa, care îi ţinea loc şi de atelier. Voi numi câteva din aceste icoane care, dincolo de valoarea estetică, reprezentau "ferestre spre Împărăţia cerului" (Floria, Ioana "Icoanele - ferestre spre suflet" în revista Magazin, nr. 1 (2823)/5.01.2012), deoarece odată cu dispariţia casei, în 1975, sub şenilele buldozerelor comuniste, au dispărut fără urmă: Cina cea de Taină, Naşterea Domnului, Domnul Cristos Atotputernic, Răstignirea, Coborârea de pe cruce şi Înălţarea, Giulgiul, Maica Domnului Împărăteasa cerului, Adormirea Maicii Domnului, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Dumitru, Sfântul Gheorghe înfrângând balaurul, Buna Vestire şi altele.

Icoana Domnului Hristos, cartea de referinţă în creaţia lui Dumitru Al. Belgun

Am lăsat la urmă icoana "Iisus Hristos" realizată de Ilie Belgun care, cu toate vitregiile vremii, a străbătut până în zilele noastre şi se află expusă la sediul Protoieriei din Craiova. Iisus Hristos Mântuitorul este reprezentat cu pâinea sfinţită sub braţ şi cupa binecuvântării pe masă. Despre semnificaţia cupei ne aduce informaţii Elena G. White, care relatează: "Domnul Iisus le oferise cupa binecuvântării şi celor care considerau că sunt bogaţi şi nu duc lipsă de nimic (Apocalipsa 3, 17), dar ei au refuzat-o şi au întors spatele cu dispreţ harului Său binevoitor" (White, Elena G. "Cugetări de pe Muntele Fericirii", Buc., 2003, pg. 12).

Am scris aceste rânduri ca un omagiu adus pictorilor bisericeşti Dumitru Belgun, Ilie Belgun şi Dumitru Al. Belgun, ca un semnal de alarmă pentru stoparea dispariţiei valorilor trecutului şi ca un îndemn adresat tinerilor pentru cunoaşterea trecutului istoric şi bisericesc.