Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Dumnezeu aşază atâtea daruri în sufletul nostru, cât putem noi să rodim”
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat duminică, 1 decembrie, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfânta Ecaterina” din Aschaffenburg-Germania, informează episcopiahusilor.ro.
Preasfinţia Sa a vizitat, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Arhiepiscopul Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, comunităţile parohiale româneşti din Augsburg, Würzburg și Aschaffenburg, unde a slujit Sfânta Liturghie și a susţinut conferința cu tema „Duhovnicul - chipul lui Hristos în viața creștinului”.
În cuvântul de învăţătură rostit la Aschaffenburg, în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a explicat Pilda talanţilor, afirmând că Dumnezeu nu discriminează pe nimeni:
„În parabolă ni se spune că Dumnezeu a dat fiecăruia dintre cei trei după posibilităţile lor. A pus în mâinile fiecăruia numărul de talanţi atât cât aveau ei capacitatea, potenţialitatea de a-i înmulţi. Dumnezeu niciodată nu discriminează, nu ne dezavantajează pe nici unul dintre noi. Aşază atâtea daruri în sufletul nostru cât putem noi să rodim, cât putem noi să fim de harnici şi să colaborăm cu aceste daruri, să le punem în lucrare şi la dispoziţia celor din jur”, a arătat Părintele Episcop Ignatie.
La finalul cuvântului său, Preasfinţitul Părinte Ignatie a făcut referire la importanţa Zilei Naţionale şi la jertfa înaintaşilor:
Făuritorii Marii Uniri au ştiut să îşi activeze talanţii.
Unul dintre aceştia este dragostea faţă de neam, faţă de locurile în care ne-am născut. Noi am moştenit în dar o limbă, o identitate.
Aici, în Occident, în diasporă, patria fiecărui român, aşa cum spunea Nichita Stănescu, este mai ales limba română.
Chiar dacă suntem la distanţă, prin limba română ne simţim legaţi de patrie.
Prin limbă, prin credinţă, prin identitatea de român putem trăi în mod plenar această legătură cu ţara noastră şi cu toţi înaintaşii, cărora le datorăm atât de mult.