„Dumnezeu vine în ajutorul celui bolnav și singur”

Duminica a patra după praznicul Învierii Domnului ne pune în fața ochilor minunea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos într-o zi de sâmbătă. Înțelesurile duhovnicești ale Sfintei Evanghelii (Ioan 5, 1-15) au fost tâlcuite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a subliniat faptul că acest text scripturistic, în esență, ne învață că „Hristos iartă, vindecă și ridică pe cel bolnav din cauza păcatului”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că, uneori, între păcat și suferință trupească este o legătură, dar Hristos a venit să le vindece pe amândouă, El dovedindu-Se a fi adevăratul Doctor și Duhovnicul desăvârșit.

„În cazul bolnavului paralizat de la scăldătoarea Vitezda, după ce-l vindecă pe cel bolnav, Hristos Domnul îl întâlnește în templu, pentru că bolnavul vindecat merge îndată să-I mulțumească lui Dumnezeu. Deși nu cunoștea pe omul care l-a vindecat, a simțit că prin puterea lui Dumnezeu a făcut această vindecare. Atunci, în templu, Iisus nu îi dă sfat în auzul tuturor, ci în taină, doar față către față cu păcătosul pe care l-a vindecat, păstrând astfel o legătură de confidențialitate între Doctor și pacient, între Duhovnic și penitent. Vedem aici modelul convorbirii duhovnicești dintre doctorul de suflete, care este duhovnicul, și penitentul sau omul care se pocă­iește pentru păcatele lui, dorind să se vindece de păcat și de boală. (...) De la acest slăbănog învățăm că putem transforma suferința în pocăință pentru păcate. Cunoscând că în omul paralizat s-a făcut această transformare spirituală a sufe­rinței, în pocăință, Domnul Iisus Hristos S-a dus personal la scăldătoarea Vitezda să-l vindece pe omul care nu mai era ajutat de nimeni dintre oameni, iar după ce bolnavul a fost vindecat, vedem recunoștința lui față de Dumnezeu și față de Omul Iisus Hristos. După ce a trecut prin multă suferință, el a arătat smerenie și speranță întru răbdare. Nu toți oamenii au aceeași putere de a răbda sau de a suferi întru smerenie, însă acest păcătos care s-a pocăit prin suferință a fost ales de Hristos Domnul să ne arate că omul bolnav se poate folosi de o suferință a trupului pentru a dobândi o stare de sănătate a sufletului în relația lui cu Dumnezeu și cu semenii. Chiar dacă omul bolnav nu dobândește imediat sau deloc vindecarea trupului, el poate dobândi vindecarea sufletului de boala păcatului, adică poate primi mântuirea și dobândi viața veșnică prin unirea lui cu Dumnezeu”, a spus Patriarhul României.

De asemenea, Preafericirea Sa a evidențiat suferința slăbănogului, dublată de singurătate, din ambele, Domnul Iisus Hristos ridicându-l pentru virtuțile de care a dat dovadă, în special răbdare, smerenie și nădejde.

„Pe lângă suferința fizică, acest om paralizat mai suporta și altă suferință, anume singurătatea, deoarece nici unul dintre oamenii prezenți acolo nu-l ajuta. Slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, care în limba ebraică a Vechiului Testament înseamnă «casa milei» sau «casa îndurării», mărturisește el însuși că nici unul dintre oamenii prezenți nu-l ajută să intre în scăldătoare. Omul acesta bolnav nu era singur într-o pustie, ci era singur într-o mulțime de oameni. Treizeci și opt de ani de suferință fără răzvrătire, treizeci și opt de ani de răbdare fără cârtire, treizeci și opt de ani de tăcere întru smerenie, treizeci și opt de ani de suferință din cauza paraliziei și de singurătate din cauza nepăsării celor din jur au brăzdat viața acestui om paralizat. El aștepta mereu cu speranță tulburarea apei de către înger, ca fiind o nouă șansă de vindecare. Într-o mulțime de oameni, el aștepta mereu un om mai milostiv, mai omenos sau mai uman care să-l ajute să intre în scăldătoare spre a se vindeca. Erau și oameni sănătoși în jurul său, dar dispăruse din ei omenia sau iubirea milostivă. Deși oamenii care puteau să-l ajute erau mulți, pentru bolnavul paralizat ei păreau a fi împreună un pustiu spiritual, pentru că egoismul a făcut pustii sufletele lor. Spre acest om paralizat de 38 de ani și neajutat de nimeni a venit Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om pentru vindecarea sau mântuirea oamenilor de păcat și de moarte. Hristos Domnul cunoștea bine îndelunga suferință a slăbănogului, dar și multa lui răbdare fără răzvrătire și multa lui speranță fără descurajare”, a spus Preafericirea Sa.

„Scăldătoarea Vitezda, prefigurarea mântuirii prin lucrarea Bisericii”

Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat şi faptul că vindecările de la scăldătoarea Vitezda reprezintă o prefigurare a vindecării care se oferă în Biserică celor credin­cioși prin plinătatea harului lui Dumnezeu: „Sfinții Părinți ai Bisericii spun că îngerul care tulbura apa și aducea vindecare primului om care se arunca în scăldătoare era o prefigurare a harului Tainei Sfântului Botez; cu deosebirea însă că, în Vechiul Testament, harul dumnezeiesc era dăruit în arvună sau parțial, pe când, în Biserica lui Hristos, harul iertării și al vindecării de păcate și boli este dăruit în plinătate. Atunci se vindeca numai primul om care intra în scăldătoare, acum se vindecă toți oamenii care se botează în scăldătoarea sau în apa Botezului. Biserica este noua Vitezdă, spațiul vindecării sau locul ridicării, prin harul vindecător și mântuitor al Sfintelor Taine: a Botezului, a Pocăinței, a Sfântului Maslu și a Sfintei Euharistii, deoarece Biserica este Trupul tainic al lui Hristos Cel răstignit și înviat, plin de harul Preasfintei Treimi”.