După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Echipaj al ambulanţei, bătut de familia unui pacient
▲Furioşi de faptul că ambulanţa a ajuns prea târziu pentru a mai salva viaţa unui bărbat în vârstă de 59 de ani, rudele acestuia s-au răzbunat pe şoferul maşinii şi pe asistentă ▲ „Vom face o plângere penală referitor la cele petrecute. Dar trebuie neapărat să existe şi în ţara noastră o legislaţie prin care echipajele de pe ambulanţe să fie protejate“, a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, dr. Vasile Popescu▲
Şoferul unei ambulanţe a fost bătut, suferind o fractură de piramidă nazală, iar asistenta care îl însoţea îmbrâncită, când echipajul a ajuns acasă la un pacient, după ce acesta murise, în localitatea constănţeană Rasova. Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, dr. Vasile Popescu, a declarat, ieri, că echipajul a fost agresat, „aşa cum se întâmplă din păcate de foarte multe ori“, pe motiv că ambulanţa nu a ajuns mai repede la faţa locului. „Este inadmisibil aşa ceva. Echipajul de pe ambulanţă a făcut tot posibilul să ajungă cât mai repede de la Medgidia la Rasova, parcurgând circa 40 de kilometri“, a afirmat directorul SAJ Constanţa. Potrivit acestuia, deoarece ambulanţele de la Staţia Cernavodă erau plecate la două accidente rutiere, a fost trimisă o ambulanţă de la cea mai apropiată staţie, Medgidia. Pacientul se înecase cu o bucată de carne Doctorul Vasile Popescu susţine că, după ce rudele au sunat la numărul unic de urgenţă 112, personalul de la SAJ a ţinut legătura telefonic cu acestea, spunându-le cum să intervină până la sosirea ambulanţei pentru a încerca să salveze pacientul. „Era vorba de un bărbat de circa 59 de ani, care s-a înecat cu o bucată de carne. Când ambulanţa a ajuns la Rasova, asistenta nu a mai avut ce face pentru a salva pacientul, constatând decesul“, a menţionat directorul SAJ Constanţa. Acesta a declarat că şoferul de pe ambulanţă a primit un pumn în faţă de la o rudă a pacientului, fiind necesar să i se acorde îngrijiri medicale la Spitalul Medgidia. „Vom face o plângere penală referitor la cele petrecute. Dar trebuie neapărat să existe şi în ţara noastră o legislaţie prin care echipajele de pe ambulanţe să fie protejate“, a declarat Vasile Popescu, precizând că ancheta demarată de SAJ este aproape finalizată, urmând ca astăzi să fie comunicat şi rezultatul. Reprezentantul SAJ Constanţa a spus că a luat legătura cu secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Publice, Raed Arafat, pentru găsirea unei soluţii de evitare a repetării unor astfel de agresiuni pe viitor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, Radu Croitoru, a declarat că agresorul care a atacat echipajul ambulanţei a fost sancţionat contravenţional cu două milioane de lei pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. „Dacă şoferul de pe ambulanţă va depune plângere penală, agresorul va fi anchetat sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe“, a afirmat reprezentantul IPJ Constanţa.



.jpg)
