Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ediția a cincea a Taberei internaționale de la Oașa, judeţul Alba
La Mănăstirea Oașa, județul Alba, s-a desfășurat, în perioada 19-27 iulie, Tabăra internațională ce reunește aproximativ 180 de tineri români din diasporă și din țară. Aflată la a cincea ediție, tabăra este organizată de Arhiepiscopia Alba Iuliei și Mănăstirea Oașa.
Participanții provin din țări precum Marea Britanie, Germania, Austria, Franța, Irlanda, Belgia, Italia, Olanda, Statele Unite ale Americii, Canada, Republica Moldova, potrivit prof. Mihaela Jinariu. Timp de o săptămână, tinerii au încercat să se integreze în programul mănăstirii prin participarea zilnică la Sfânta Liturghie, la activitățile gospodărești, la conferințe, dialoguri duhovnicești și lecții de muzică psaltică.
De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, tinerii au mers în drumeție pe Vârful Fetița și au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care a susținut și o conferință despre modul în care trăirea fără compromisuri a credinței creștine poate fi un răspuns la provocările lumii de azi. Ierarhul a răspuns întrebărilor tinerilor, subliniind că rugăciunea, lupta cu răul, încrederea în Dumnezeu și lăsarea în voia Lui pot aduce echilibru sufletesc, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
În ziua de 21 iulie, după Sfânta Liturghie, protos. Silvan Cablea, starețul așezământului monahal de la Oașa, le-a vorbit tinerilor despre folosul participării la o tabără mănăstirească, activitate prin care se pot descoperi pe ei înşişi şi se pot apropia mai mult de Dumnezeu.
Pe parcursul zilei, participanții au avut ocazia să descopere bucuria pe care o aduce munca unită cu rugăciunea, iar la orele serii, în mijlocul tinerilor a fost prezent conf. univ. dr. Adrian Lemeni, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care le-a vorbit acestora despre „Viața autentică și existența artificială”, despre mediile tehnologice actuale care generează vulnerabilități și riscuri.
Arhimandritul Iustin Miron și ieromonahul Pantelimon Șușnea, de la Mănăstirea Oașa, au tâlcuit, în data de 22 iulie, Psalmul 6, într-un ciclu de conferințe intitulat „Tâlcuirea Psaltirii”, iar în 23 iulie, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a vorbit tinerilor pe tema „Creștinismul de azi, încotro?”.
În programul taberei a fost inclus marţi, 25 iulie, filmul „Maria, Inima României”, iar în 27 iulie, la hramul obştii monahale din acest an sărbătoarea a fost înfrumusețată de aducerea la Mănăstirea Oașa a cinstitelor moaște ale Sfintei Ana, de la Bologna, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.