Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Editura „Andreiana“ şi-a lansat ultimele apariţii
Un important moment la cea de-a XIII-a ediţie a Târgului de Carte şi Revistă, desfăşurat la Sibiu în perioada 31 octombrie - 3 noiembrie, a fost cel în care Editura „Andreiana“ a Arhiepiscopiei Sibiului şi-a prezentat ultimele lucrări. Evenimentul s-a bucurat de o prezenţă numeroasă din partea iubitorilor de carte, a preoţilor, a cadrelor didactice şi a studenţilor.
La momentul dedicat editurii patronate de Arhiepiscopia Sibiului au fost prezenţi Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al eparhiei, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr şi pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna“, consilierul cultural eparhial, pr. Savu Popa, directorul de la „Andreiana“, Emanuel Tăvală, protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea, directorul târgului, Lucian Cocă şi alţi oaspeţi.
Primele două cărţi, „Liturghia - sufletul etern al Ortodoxiei în rugăciune“, un prim volum în care sunt adunate o parte din lucrările părintelui profesor Ene Branişte, şi „Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor din Transilvania medievală“, două volume, a istoricului Nicolae Stoicescu, au fost prezentate de PS Episcop Andrei Făgărăşanul.
Ierarhul a transmis tuturor binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi a subliniat eforturile editurii eparhiale de a oferi cititorilor cărţi de bună calitate şi de mare interes pentru teologia românească.
„Mulţumim Înaltpreasfinţitului Mitropolit Laurenţiu pentru darurile făcute prin aceste apariţii editoriale, iar ostenitorii de la editura noastră se vor strădui să aducă cititorilor noi lucrări de mare valoare teologică“, a spus PS Episcop Andrei.
Planul editorial
Următorul moment a fost prezentat de pr. conf. dr. Constantin Necula, care a lansat „Sinaxarele sau Vieţile Sfinţilor“ pe lunile septembrie şi octombrie ale ieromonahului Macarie de la Simonos Petra, „Cuvinte din Scripturi“, scrisă de pr. Gheorghe Streza, slujitor la Catedrala mitropolitană din Sibiu, şi „Episcop dr. Vasile Coman. Teme de lectură“, a părintelui Cristian Muntean de la Braşov.
În ultima parte a serii, protopopul Gheorghe Colţea şi-a prezentat cartea „Poteci de lumină“, care adună interviurile acordate la Radio Trinitas de-a lungul timpului şi tratează diferite teme scripturistice şi de meditaţie teologică.
Nu în ultimul rând, părintele consilier Savu Popa a prezentat calendarele pe 2014, câteva cărţi de rugăciune şi planurile editoriale pentru următoarea perioadă, care vor include, între altele, un alt volum cu amintiri şi scrisori ale Mitropolitului Antonie Plămădeală, un album monografic al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului şi câteva reeditări.