În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Educaţie: Buget diminuat pentru educaţie
Ministerul va dispune anul viitor de un buget de aproximativ 3,8% din PIB, în scădere cu 0,55% faţă de execuţia bugetară preliminară pe anul în curs. Ministrul Daniel Funeriu a dat asigurări că, în ciuda bugetului diminuat, nu vor exista probleme în remunerarea profesorilor de la catedră.
Bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru anul 2011 a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite pentru învăţământ din Camera Deputaţilor şi Senatului. Astfel, pentru 2011, bugetul educaţiei va fi de 8,55 miliarde de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 3,8% din PIB, în scădere cu 0,55% faţă de execuţia bugetară preliminară pe anul în curs. Ministrul Daniel Funeriu a declarat că, deşi, nu este mulţumit de bugetul alocat, sistemul de învăţământ va funcţiona în 2011 în parametrii normali. Acesta a subliniat faptul că, în construcţia bugetului ministerului, au fost depuse eforturi ca elevii, studenţii şi cadrele didactice să nu resimtă "foarte puternic" dificultăţile bugetare. "În ce priveşte MEC, având în vedere necesităţile sistemului de educaţie, am gândit acest buget astfel încât beneficiarii direcţi ai sistemului să nu resimtă foarte puternic această dificultate bugetară, fiindcă şi în 2011 ne vom confrunta cu un an dificil. În mod evident şi eu mi-aş fi dorit să avem posibilităţi financiare mai mari, dar acestea sunt realităţile cu care ne confruntăm. Vă asigur, însă, că sistemul va funcţiona în acest an şi va funcţiona bine", a susţinut ministrul, în timpul şedinţei comisiilor reunite pentru învăţământ din Camera Deputaţilor şi Senatului. Funeriu a mai subliniat că bugetul ministerului, deşi redus comparativ cu anul 2010, este acoperitor pentru că permite plata tuturor salariilor de bază pe perioada celor doi ani şcolari surprinşi în bugetul pe 2011. Pentru programul de reabilitare a şcolilor şi cele privind educaţia timpurie au fost prevăzute 281 milioane de lei, de trei ori mai mult decât în 2010. Ministerul intenţionează să construiască 500 de grădiniţe noi şi să reabiliteze alte 250 de grădiniţe. 299 milioane de lei vor fi alocate pentru acţiunile de tip social în domeniul educaţiei - rechizite şcolare, manuale şcolare, transportul elevilor şi studenţilor, olimpiadele şi examenele naţionale, precum şi programul Euro200, ministrul Funeriu precizând că astfel de programe sociale, precum "Cornul şi laptele" sau "Bani de liceu", şi-au dovedit eficienţa în domeniul abandonului şcolar. Pentru finanţarea de bază a universităţilor va fi direcţionată suma de 1,7 miliarde de lei.