Educaţie şi desăvârşire: Cum rezolvăm şi cum ieşim din dilemele valorice

Toţi tânjim după ce este mai bun şi încercăm să ne ghidăm comportamentul în acord cu valorile supreme: în ce priveşte cunoaşterea - adevărul, conduitele morale - binele, câmpul estetic - frumosul, religiozitatea - sacrul, jurisprudenţa - dreptatea, căsnicia - fidelitatea etc. În fiecare domeniu ne mişcăm tendenţial către împlinirea şi traducerea în acte a valorii specifice. Alegerile pe care le facem zi de zi, în fiecare orizont axiologic, sunt călăuzite de aceste ţinte. Numai că acţiunile noastre valorice sunt întotdeauna compozite, opţiunile le exercităm simultan în mai multe câmpuri, suntem puşi să decidem la intersecţia mai multor tensiuni, uneori una şi aceeaşi alegere ţinând de valori ce vin dinspre teritorii diferite. Mergem la muzeu simultan pentru a ne bucura estetic de operele de artă, pentru a cunoaşte realizările unui artist, ale unui curent sau şcoală artistică sau pentru a face un bine cuiva, ştiind că, de pildă, contravaloarea biletului va fi donată unei persoane aflate în nevoie. Ajutăm pe cineva cu bani, un lucru, un serviciu pentru a face bine semenului, pentru a re-distribui poate dreptatea, dar şi pentru a face pe placul Domnului. Ce se întâmplă însă când aceste valori-ţintă intră în conflict unele cu altele, generează tensiuni între ele, se află în contradicţie? Dacă ajutând un răufăcător să scape de la închisoare, eu, avocat fiind, perpetuez un rău moral şi social. Sau ascunzând bolnavului iminenţa morţii sale, îl privez de asumarea proprie a sfârşitului sau de asistenţa spirituală pe măsură. Sau pentru a fi în acord cu adevărul, "trădez" o prietenie. Viaţa ne pune destul de des în faţa unor astfel de situaţii. Ce e de făcut în aceste circumstanţe?

Un prim răspuns ar putea fi dat în felul următor: trebuie acţionat contextual pentru că întâietatea unei valori în faţa alteia este dată de urgenţa manifestării ei într-o situaţie dată. De pildă, în proximitatea unui accident cu răniţi grav nu mă voi întreba, în primul rând, cine a greşit, ci voi căuta, întâi de toate, o soluţie pentru a acorda primul ajutor, indiferent de validitatea morală a celor în cauză sau de aspectul juridic al faptelor.

Dilema valorică enunţată mai sus ar putea fi rezolvată şi pornind de la importanţa valorii respective în raport cu evoluţiile viitoare. Valorile trebuie vizate în dinamica lor, ţinând cont de predispoziţia lor de a genera alte valori. E posibil ca alegând acum o valoare neconvenabilă pentru cineva (îl critic, îi spun "adevărul în faţă", îl admonestez, îi aplic o corecţie…), asta va genera o modificare comportamentală interioară astfel încât persoana să se solidarizeze cu valoarea pe care nu o atinsese. La nivel individual şi social sesizăm astfel de decizii cu caracter recuperator şi ascensional - în practica educaţională, de pildă, din şcoli sau din alte aşezăminte.

În acelaşi timp, trebuie ţinut cont şi de menţinerea unui echilibru între valori în aşa fel încât actualizarea uneia să nu pericliteze pe o alta. Nu pot să clamez adevărul, ştiind de la început că acesta va nimici la propriu (dacă e să ne referim la maladia unui bolnav). Nu întotdeauna dreptatea trebuie pusă mai presus de pace (dacă e să ne referim la căsnicie).

Comportamentul nostru valoric este sumativ şi integrativ

Valorile nu devin viabile autarhic, nu operează izolat, în sine, fără a se ţine cont de legătura dintre ele şi de contextul zămislirii lor. Ele acţionează integrat, se cheamă şi se sprijină reciproc, se intersectează şi se întăresc unele pe altele. Adevărul nu se livrează linear, fără un context al înţelegerii şi uzanţei lui, după cum binele nu se face oricând şi oricui, cu forţa, de "faţadă" sau în disonanţă cu alte valori. A întrupa o valoare este o chestiune de adecvare şi dozaj, de echilibru şi reglaj fin cu alte valori care o susţin, îi dau consistenţă şi funcţionalitate. Nu este vorba despre o condiţionare, ci despre o corelare a lor în aşa fel încât "efectul" axiologic al unei alegeri sau decizii să fie maxim.

Pe de altă parte, trebuie să mizăm uneori şi pe preeminenţa unei valori în raport cu altele, "izolarea" ei faţă de ansamblu, acordul cu alte valori având şi limite. "Amestecul" valorilor nu se face oricum şi oricând şi nu putem substitui o valoare prin alta. Dacă mi-e milă de un criminal, asta nu trebuie să conducă la deculpabilizarea lui. Dacă din dorinţa de a face bine cuiva ocultez realitatea şi adevărul, acela nu mai este un bine. Dacă din dorinţa de a nu deranja pe cineva, nu îi spun unde, când sau cu ce a greşit, aceasta nu mai este o faptă bună. Dacă critic pe cineva că scrie un text prost, de aici nu trebuie trasă concluzia că nu sunt bun etc. Nu pot să evaluez ceva prin recursul la o valoare nespecifică (arta prin valoarea de adevăr, conduita morală prin recursul la dreptate, o teorie ştiinţifică prin valoarea de frumos etc.).

Comportamentul nostru valoric este sumativ şi integrativ, fiecare alegere fiind realizată printr-un angrenaj complicat de atrageri şi respingeri, asumări şi retractări, de procesări interioare care conduc, în cele din urmă, la o soluţie valabilă. Rezultatul final este cel care contează, chiar dacă etapele pot anunţa uneori soluţii parţial întemeiate, amendabile, discutabile, interpretabile.