Enciclica Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Importanța evenimentului desfășurat în insula Creta din Grecia în perioada 18‑26 iunie este una evidentă pentru mărturia pe care Ortodoxia o dă lumii întregi. Lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe s‑au concretizat cu elaborarea unui document extins care conține concluziile ședințelor respective, Enciclica Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Prima parte din acest act sinodal face referire la Biserică, privită ca Trup al lui Hristos și imagine a Sfintei Treimi.

În numele Tatălui și al
Fiului și al Sfântului Duh!

Cu imn de mulțu­mire ne închinăm lui Dum­nezeu preamărit în Treime, pentru că ne‑a învrednicit să ne întrunim, în aceste zile ale Cincizecimii, în insula Creta, sfințită de Sfântul Pavel, apostolul neamurilor, și de ucenicul său Tit, „adevăratul fiu după credinţa cea de obşte” (Tit 1, 4), pentru a încheia, sub inspi­rația Sfântului Duh, lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe - convocat de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu acordul Preafericirilor lor Întâistătătorii Sfintelor Biserici Ortodoxe Autocefale - spre slava Numelui Său bi­ne­cuvântat și spre folosul po­porului lui Dumnezeu și al lumii întregi, mărturisind împreună cu dumnezeiescul Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dum­nezeu” (I Cor. 1, 4).

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii una, sfântă, sobornicească și apostolească reprezintă o mărturie autentică a credinței în Hristos Dumnezeu‑Omul, Fiul Unul‑născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Care, prin întruparea Sa, prin întreaga Sa lucrare pe pământ, prin Jertfa Sa pe Cruce și prin Învierea Sa, a descoperit pe Dumnezeu cel în Treime ca dragoste nesfârșită. Drept urmare, noi adresăm, cu o singură voce și o singură inimă, în mod sinodal, cuvânt „despre nădejdea noastră” (I Petru 3, 15), nu numai credincioșilor Preasfintei noastre Biserici, ci și tuturor acelora care „altădată erau depăr­tați, iar acum s‑au apropiat” (Efeseni 2, 13). „Nădejdea noastră” (I Tim. 1, 1), Mântuitorul lumii a fost descoperit ca Emanuel, care se tâlcuieşte: „Cu noi este Dumnezeu” (Mt. 1, 23) și ca „Dumnezeu pentru noi” (Rom. 8, 31), „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4). Mărturisim marea Sa milostenie și nu ascundem binefacerile Sale, încredințați fiind de cuvintele Domnului că: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Mt. 24, 35) și „cu bucuria noastră deplină” (I Ioan 1, 4) proclamăm Evanghelia cre­dinței, a nădejdii și a dragostei, așteptând „acea zi care nu are sea­ră, nici mâine, nici sfârșit” (Vasile cel Mare, Omilii la Hexa­imeron II, PG, 29, 52, SC 26 bis, p. 185). Faptul că cetatea noastră este „în ceruri” (Fil. 3, 20) nu anulează, ci întărește mărturia noastră în lume.

Prin aceasta ne conformăm tradiției Apostolilor și Părinților Bisericii noastre, care Îl propovăduiau pe Hristos și experiența mântuitoare a credinței Bisericii în El, vorbind despre Dumnezeu pentru „a prinde în mreajă” - potrivit slujirii apostolice - pe oamenii tuturor timpurilor, pentru a le transmite Evanghelia liber­tății în Hristos (cf. Gal. 5, 1). Biserica nu trăiește pentru sine, ea se oferă pentru întreaga omenire, pentru ridicarea și reînnoirea lumii în ceruri noi și în pământ nou (cf. Apoc. 1, 21). De aceea, ea depune mărturia Evangheliei și împăr­tășește darurile pe care Dum­nezeu le‑a dat omenirii: dragostea Sa, pacea, dreptatea, împăcarea, puterea învierii și nădejdea veșniciei.

* * *

I. Biserica: Trupul lui Hristos și imaginea Sfintei Treimi

1. Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească este comuniunea divino‑umană după imaginea Sfintei Treimi; pregustarea și experiența celor viitoare trăite în Sfânta Euharistie; descoperirea măririi lucrurilor viitoare, ca o Cincizecime permanentă, vocea profetică, aceea care nu se stinge niciodată în lume, prezența și mărturia Împărăției lui Dumnezeu „venită cu putere” (Mt. 9, 1). Ca Trup al lui Hristos, Biserica „adună” (cf. Mt. 23, 37), transfigurează și adapă lumea cu „izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică” (Ioan 4, 14).

2. Tradiția apostolică și patristică - urmând cuvintelor Dom­nului și Întemeietorului Bisericii la Sfânta Cină de Taină cu ucenicii Săi, instituind Taina Dumnezeieștii Euharistii - a scos în relief atributul Bisericii ca „Trup al lui Hristos” (Mt. 25, 26; Mc. 14, 22; Lc. 22, 19; I Cor. 10, 16‑17; 11, 23‑29). Ea îl asociază (conceptul de Trup al lui Hristos - n. trad.) totdeauna cu taina Întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria. În acest sens, ea a pus totdeauna accentul pe raportul indisolubil atât dintre taina dumnezeiască a iconomiei în Hristos și aceea a Bisericii, cât și între taina Bisericii și Taina dumnezeieștii Euharistii confirmată fără încetare în viața sacramentală a Bisericii, prin lucrarea Duhului Sfânt.

Biserica Ortodoxă, fidelă acestei tradiții apostolice și expe­ri­en­ței sacramentale unanime, este continuitatea autentică a Bisericii una, sfântă, sobornicească și apostolească, cum este mărturisită în Simbolul Credinței și confirmată prin învățătura Pă­rin­ților Bisericii. Astfel încât ea simte responsabilitatea majoră care îi revine, care consistă nu numai din a face să trăiască această experiență autentică pentru întreaga Biserică (pleroma), ci și să dea omenirii mărturia credibilă despre credința sa.

3. În unitatea și în sobornicitatea sa, Biserica Ortodoxă este Biserica Sinoadelor de la Adunarea Apostolilor la Ierusalim(FA 15, 5‑29). Biserica este în sine un Sinod  întemeiat de Hristos și condus de Duhul Sfânt, după cuvântul apostolic: „Păru­tu‑s‑a Duhului Sfânt şi nouă” (FA 15, 28). Prin Sinoadele Ecumenice și cele locale, Biserica a anunțat și anunță taina Sfintei Treimi, descoperită prin Întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrarea sinodală se continuă fără întrerupere în istorie prin sinoadele mai recente care au o autoritate universală, așa cum sunt: Marele Sinod (879‑880) convocat de Fotie, Patriarhul Constantinopolului; cele convocate în timpul Sfântului Grigorie Palama (1341, 1351, 1368), când a fost confirmat adevărul credinței, mai ales referitor la colaborarea omului cu energiile divine necreate și la purcederea Duhului Sfânt; între altele Sfintele și Marile Sinoade întrunite la Constantinopol: cel din 1484 pentru respingerea conciliului unionist de la Florența (1438‑1439), cele din anii 1638, 1642, 1672 și 1691 pentru respingerea tezelor protestante, ca și cel din 1872, pentru condamnarea etno‑filetismului ca erezie eclesiologică.

4. În afara Trupului lui Hristos „care este Biserica” (cf. Efes. 1, 23; Col. 2) nu poate fi concepută sfințenia omului. Sfințenia emană din Cel care este unic Sfânt; pentru oameni este vorba de a participa la sfințenia lui Dumnezeu în „comuniunea sfinților”, potrivit afirmației preotului în timpul Dum­nezeieștii Liturghii „Sfintele Daruri sfinților” și după răspunsul credincioșilor „Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl, Amin”. În acest sens, Sfântul Chiril al Alexandriei subliniază de asemenea cu referire la Hristos că: „Fiind El Însuși Dumnezeu prin natură (...) s‑a sfințit pentru noi în Duhul Sfânt (...) și a făcut aceasta din cauza noastră, nu pentru El, ca din El și prin El, primind primul începutul sfințirii, darul sfințeniei să poată trece de acum la omenire...” (Comentarii la Evanghelia după Sfântul Ioan, 11. PG 74, 548).

În consecință, după Sfântul Chiril, Hristos este „persoana comună” a noastră, prin recapitularea, în propria Sa umanitate, a întregii naturi umane: „Noi toți eram în Hristos și persoana comună a umanității a fost renăscută în El” (Comentariu la Evanghelia după Ioan, 11. PG 73, 161). De aceea, El este unica sursă a sfințirii umanității. În acest sens, sfințenia este participarea umanității la taina Bisericii și de asemenea la Sfintele sale Taine, având în centru Dumnezeiasca Euharistie, „ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu” (Rom. 12, 1). „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: «Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere.» Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne‑a iubit”  (Rom. 8, 35‑37). Sfinții încarnează identitatea eshatologică a Bisericii, ca o permanentă doxologie în fața Tronului pământesc și ceresc al Împăratului slavei, prefigurând Împărăția lui Dumnezeu.

5. Biserica Ortodoxă universală cuprinde 14 Biserici Autocefale locale, recunoscute la nivel panortodox. Principiul autocefaliei nu poate funcționa în detrimentul principiului sobornicității și al unității Bisericii. Considerăm, deci, că înființarea de Adunări episcopale în diaspora ortodoxă - compuse fiecare din episcopii canonici recunoscuți, care continuă să depindă de juris­dicția canonică de care au apar­ținut până în prezent - constituie un important pas înainte spre organizarea lor canonică, iar buna lor funcționare garantează respectarea principiului eclesiologic al sinodalității. (Traducere din limbile franceză și engleză de pr. prof. dr. Viorel Ioniță). (Va urma)