„Este atât de multă nevoie de credinţă în această ţară!“

Preafericirea Voastră,

Măsura cu care Dumnezeu îşi iubeşte copiii este nemărginită. Ea poate fi observată, percepută, simţită prin cei asupra cărora Harul Sfânt se coboară şi ajung conducătorii Bisericii Sale, aici pe pământ. România a fost binecuvântată din acest punct de vedere. Biserica Ortodoxă a avut în fruntea sa oameni destoinici, adevăraţi conducători spirituali şi modele de credinţă şi de purtare pentru milioane de credincioşi. Pentru poporul român acest lucru reprezintă un motiv de mândrie şi de bucurie. Toţi cei care au condus şi care conduc Biserica Ortodoxă Română au fost şi sunt cu adevărat oamenii lui Dumnezeu. Este o dovadă în plus că El are încă Faţa îndreptată către noi.

Să porţi crucea Ortodoxiei Române este o misiune dificilă în cele mai simple şi mai bune dintre vremuri. Ea este cu atât mai dificilă acum, când lumea aşa cum o cunoaştem pare să se destrame de la încheieturi. Cu toate acestea, drumul credinţei şi drumul ortodoxiei te duc pe cărări întortocheate, te îndreaptă către o istorie care a fost şi poate că va mai fi mai mereu vrăjmaşă. Drumul este lung, anevoios, are urcuşuri şi coborâşuri, are foarte multe răscruci şi conţine ispite la tot pasul. Dar Dumnezeu încearcă neîncetat tăria Stâncii pe care şi-a întemeiat Biserica şi i-a ales mereu pe cei mai puternici fii ai Săi pentru cele mai dificile misiuni. Slujba nici nu poate fi uşoară pentru că răsplata este mare.

Sunt mulţi cei care încearcă să minimalizeze rolul Bisericii. "Suntem în secolul XXI, zic ei, şi nu mai este cazul să fim mistici. Ştiinţa, tehnologia, modernitatea sunt ceea ce avem nevoie. Biserica este ceva retrograd, învechit, care nu mai este de folos." Trebuie să avem curajul să le spunem că greşesc. Ştiinţa şi tehnologia nu se opun Bisericii, aşa cum Biserica nu se opune ştiinţei şi tehnologiei, ele sunt complementare. Biserica nu poate fi învechită pentru că Dumnezeu nu are vârstă şi credinţa în El nu are termen de expirare. Credinţa, ca şi Dumnezeu, este veşnică. Trebuie să le mai spunem acestora că simbolul crucii a însoţit omul mereu, şi în laboratorul de fizică, şi la tabla de matematică.

Mai sunt aceia care încearcă să-L restrângă pe Dumnezeu în limitele spaţiului privat. Spun ei: "Religia şi credinţa sunt chestiuni personale. Rugaţi-vă sau închinaţi-vă, dar faceţi-o în casa voastră, în Bisericile voastre. Nu-L aduceţi pe Dumnezeu în societate." Este o naivitate să crezi asta, aşa cum este o naivitate să crezi că poţi opri bătaia vântului sau scurgerea apei. Este ca şi cum ai încerca să ţii nisip în palmă şi să vrei ca el să nu-ţi scape printre degete. Dumnezeu nu poate fi cuprins, El este nemărginit. Credinţa nu poate fi restrânsă, căci ea este deja cât un grăunte de muştar şi poate muta munţii din loc. Trebuie să le spunem acestora că Dumnezeu nu poate fi scos din societate pentru că El este alături de noi, oriunde am merge.

Este atât de multă nevoie de credinţă în această ţară! Este atât de multă nevoie de speranţă şi este extraordinar de multă nevoie de alinare! Oamenii aleargă către Dumnezeu şi este normal să fie aşa, căci tendinţa naturală a omului este către pace, echilibru şi linişte sufletească. Sunt vremuri dificile pentru că omul caută să-i ia locul lui Dumnezeu. Poate din prea multă trufie şi din prea multă lăcomie bugetele au înlocuit cărţile, bilanţurile au înlocuit rugăciunile, profitul a înlocuit milostivenia. Acest model este eşuat. El este un model retrograd, învechit, care nu se mai potriveşte. Avem un deficit imens, da, este adevărat. Dar el nu se poate acoperi cu bani, pentru că este un deficit de credinţă şi de încredere. Avem nevoie să apărăm valorile acestei ţări şi Biserica are aici un rol important. Asistăm la un asalt asupra modului în care trăim şi asupra lucrurilor pe care le preţuim, şi acestui asalt trebuie să-i răspundem în forţă, fără echivoc şi să spunem că Dumnezeu nu este negociabil.

De fiecare dată când România a trecut printr-o perioadă dificilă, valorile noastre au fost atacate. De fiecare dată când valorile ne-au fost atacate, am ştiut să le apărăm. Acum trebuie să facem din nou acest lucru, însă într-un context mai complicat. Trebuie să ne dezvoltăm şi să regăsim locul într-o lume în perpetuă schimbare, dar trebuie să facem acest lucru cu capul sus, cu mândrie şi demnitate.

Avem, într-adevăr, datoria să căutăm neîncetat acele mijloace care să ne conducă spre statutul de ţară şi societate dezvoltată, păstrându-ne valorile şi neabătându-ne de la credinţa noastră. Pentru aceasta, însă, este nevoie de un efort comun. Trebuie să ne unim energiile în căutarea mijloacelor care să ne permită acest lucru. Trebuie să punem ce avem mai bun în noi în slujba poporului român. Aceasta este datoria pe o avem faţă de urmaşii noştri şi faţă de copiii noştri. Aceasta este măsura cu care vom fi judecaţi de către istorie şi de către generaţiile ce vor urma.

Ştiu că aveţi o misiune grea în faţă şi doresc să vă urez succes în activitatea pe care o depuneţi în fruntea Bisericii Ortodoxe Române. Este un confort pentru noi să vă ştim în această înaltă funcţie. În cei patru ani care s-au scurs de la întronizarea dumneavoastră, Biserica Ortodoxă Română şi-a întărit rolul în societate. A fost adoptat un nou statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii, a fost adoptat proiectul "Nici un sat fără biserică şi fără casă parohială", a fost creat Centrul de presă "Basilica" al Patriarhiei Române şi au fost organizate numeroase programe filantropice, de asistenţă socială şi religioasă.

O realizare importantă este aducerea în Bucureşti a moaştelor Sfântului loan Gură de Aur, ale Sf. Apostol Pavel, ale Sf. Sofronie şi ale Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. De asemenea, a fost restabilită, în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, tradiţia pelerinajelor şi procesiunilor de Florii. Toate acestea sunt realizări care vă fac cinste, care fac cinste Bisericii Ortodoxe Române şi care sunt motive de mândrie şi bucurie pentru noi, credincioşii.

Biserica Română este privilegiată să vă aibă ca Patriarh, România este mândră, iar noi, credincioşii, suntem fericiţi că Harul Sfânt s-a pogorât din nou asupra acestui popor. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Cu credinţă şi încredere, Mircea Geoană, Preşedintele Senatului României