De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
„Este inadmisibil că România a ajuns să importe produse lactate“
Ministrul Agriculturii a adăugat că "nu este normal şi nu există explicaţii clare" cum ajunge preţul litrului de lapte de la 1,1-1,2 lei, cu cât este vândut de micii fermieri care deţin vaci, la preţul din supermarketuri, care depăşeşte patru sau chiar cinci lei, la anumite categorii de lapte.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Sângeorgiu de Mureş, că este "inadmisibil" faptul că România a ajuns să importe inclusiv lapte sau produse lactate, chiar dacă nu sunt întotdeauna de cea mai bună calitate. "Este inadmisibil cum, în ultimii ani, s-a ajuns ca România să importe inclusiv lapte sau produse lactate, materie primă în principal, eu aş spune că nu întotdeauna de cea mai bună calitate. Acest lucru este cauzat şi de un anumit tip de monopol. Practic, domeniul acesta de prelucrare a laptelui şi produselor lactate este dominat de câteva companii mari, multinaţionale", a spus Valeriu Tabără. Ministrul Agriculturii a adăugat că "nu este normal şi nu există explicaţii clare" cum ajunge preţul litrului de lapte de la 1,1-1,2 lei, cu cât este vândut de micii fermieri care deţin vaci, la preţul din supermarketuri, care depăşeşte patru sau chiar cinci lei, la anumite categorii de lapte, după ce laptele respectiv este prelucrat. Ministrul Agriculturii a mai precizat că, la nivel european, se va pune problema ca produsele lactate să aibă denumire de origine, iar eticheta de produs tradiţional să fie purtată doar de produse care au o anumită vechime. "Aşa cum, în domeniul vinului, se discută de produsul de origine şi e legiferat şi la nivel european, aceeaşi problemă se va pune în domeniul produselor lactate. Deci vor rezista pe piaţă şi se vor întinde în piaţă acele produse care au o denumire şi o individualitate foarte clară", a arătat ministrul. Staţiunile de cercetare trebuie revitalizate Pentru că România a devenit dependentă de importurile de material biologic, Ministerul Agriculturii gândeşte o strategie de reluare a activităţii de cercetare în domeniul agricol şi zootehnic, a precizat Valeriu Tabără la conferinţa de sâmbătă. "La sfârşitul anului 2010, după foarte mulţi ani, am achitat o mare parte din datoriile staţiunilor de cercetare şi ale institutelor. Vom face o analiză clară a ceea ce înseamnă viabilitatea lor şi le vom întări pe cele care dau dovadă că pot să fie viabile în viitor. Nici o strategie în agricultură nu va putea fi făcută fără cercetare", a arătat Tabără. Ministrul Agriculturii a precizat că, în România, sunt circa 50 de staţiuni de cercetare, din care cel puţin o treime nu sunt deocamdată viabile.