Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Eutanasia, o provocare actuală pentru societate
Preoţii de caritate din spitalele şi cimitirele de stat din Capitală s-au întrunit luni, 9 noiembrie, la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti, în conferinţă comună de lucru. Tema conferinţei a fost „Eutanasia, provocări contemporane”.
Conferinţa comună a preoţilor de caritate de la spitalele şi cimitirele de stat din Capitală a fost precedată de Sfânta Liturghie, care a fost săvârşită la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou. Întrunirea preoţilor de caritate a debutat cu prezentarea unui referat pe tema conferinţei, iar apoi pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, a vorbit despre provocările actuale ale eutanasiei pentru societate, în special pentru cea românească. „Se afirmă tot mai mult tendinţa unor state să legifereze eutanasia, iar Bisericile occidentale se pliază pe hotărârile statelor. Biserica Ortodoxă Română este categoric împotriva eutanasiei, fiindcă nu putem vorbi de iubire şi de compasiune când luăm viaţa cuiva. Iar noi, preoţii, avem experienţa faptului că în multe cazuri, când cei din jur şi unii specialişti afirmau că persoanele aflate în suferinţă extremă sunt inconştiente, noi am constatat că acele persoane nu erau deloc inconştiente. Sunt situaţii care pe mine, ca preot, m-au marcat pentru toată viaţa. De aceea, ca să înţelegem taina vieţii umane trebuie să avem o sensibilitate deosebită”, a spus pr. prof. dr. Vasile Răducă.
Potrivit părintelui Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoţilor de caritate din cimitirele de stat din Capitală, o astfel de întâlnire era necesară deoarece preoţii de caritate de la unităţile socio-medicale şi preoţii de caritate de la cimitirele de stat sunt datori să ofere un răspuns comun cu privire la provocările contemporane privind taina morţii. „Întâlnim în spitalele noastre multe situaţii de pacienţi aflaţi în stare terminală şi este posibil ca în mintea lor sau a membrilor familiilor lor să apară acest gând al opririi suferinţei, întrucât suferinţa este îndelungată, de ani de zile şi foarte puternică. De aceea, trebuie să avem lucrurile clarificate şi să avem argumente cât mai solide la aceste întrebări pe care le adresează oamenii”, a spus pr. Marius Ciprian Dinu, coordonatorul preoţilor de caritate din spitalele Arhiepiscopiei Bucureştilor. La conferinţă a participat şi pr. Costinel Ailioaei, consilier eparhial la Sectorul cimitire, monumente şi servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La final, au fost discutate diferite aspecte de ordin administrativ.