Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Evanghelia ne îndeamnă şi pe noi să fim milostivi“

„Evanghelia ne îndeamnă şi pe noi să fim milostivi“

Data: 03 August 2008

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a îndemnat ieri la solidaritate creştină, precizând că trebuie să învăţăm de la cei doi orbi, despre care vorbeşte Evanghelia după Matei din Duminica VII-a după Rusalii, că atunci când trecem prin încercări, trebuie să avem credinţă puternică şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu, să cerem ca Hristos Domnul să ne vindece de orice boală, orice neputinţă. Dar îndată ce am primit vindecarea Lui, trebuie să-I mulţumim, să arătăm recunoştinţă, să-L mărturisim pe El ca fiind Binefăcător, Milostiv, Ajutător, Mântuitorul sufletelor şi al trupurilor noastre, după cum a spus Părintele Patriarh în cuvântul de învăţătură rostit ieri în Paraclisul patriarhal, în timpul Sfintei Liturghii, la care a participat. „Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată ca Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat în Capernaum doi orbi şi un mut. Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos cere credinţă celor doi orbi, dar nu-i mai cere să răspundă, dacă are credinţă, sau nu, mutului demonizat. În primul rând, pentru că cel demonizat nu mai avea toate facultăţile sale, nu mai gândea el însuşi în ceea ce făcea, ci, în locul lui, era activ duhul cel rău care a pus stăpânire pe el. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos n-a cerut mărturisirea credinţei de la mutul demonizat, ci din milostivire pentru oameni, îl vindecă“. Îndată după vindecare, celor doi orbi le-a spus «cu asprime», zice Sfânta Evanghelie, «vedeţi să nu spuneţi nimănui nimic»; «dar ei ieşind afară din casă au vestit faptul că au primit vederea în tot ţinutul acela». Vedem că, pe de o parte, Mântuitorul cere credinţă de la cei doi orbi, iar pe de altă parte, le spune, după ce i-a vindecat, să nu se laude, să nu-L vestească pe El ca fiind vindecător. De ce a făcut aceasta? Pentru ca să ne arate nouă că, după ce săvârşim binele, nu trebuie să ne lăudăm, nici să aşteptăm laudă de la oameni pentru binele săvârşit. Dar recunoştinţa celor doi orbi a fost atât de mare, încât ei n-au putut ascunde bucuria pe care le-a făcut-o lor Hristos Domnul, vindecându-i“, a arătat Preafericirea Sa.

Apel de ajutorare a sinistraţilor din comuna Rădăuţi-Prut

De asemenea, în cuvântul rostit ieri, Părintele Patriarh a evidenţiat ieri faptul că Biserica lui Hristos trebuie, deodată cu predicarea Evangheliei, să săvârşească binele şi fapta cea bună, să aline suferinţa, să elibereze pe oameni din durere şi din necazurile care întristează viaţa. În acest context, Părintele Patriarh s-a referit la miile de suflete afectate de inundaţiile care s-au abătut luna trecută asupra Moldovei şi a Maramureşului, făcând un apel de ajutorare a celor sinistraţi din comuna Rădăuţi-Prut, din judeţul Botoşani, unde peste 300 de case au fost inundate, dintre care mai bine de jumătate, complet distruse. „Evanghelia ne îndeamnă astăzi să ajutăm pe cei necăjiţi, pe cei suferinzi, pe cei bolnavi şi, mai ales, să ajutăm pe cei care, în aceste zile, sunt greu încercaţi de inundaţii. În mod deosebit facem apel la ajutorarea sinistraţilor din comuna Rădăuţi-Prut, din judeţul Botoşani, şi din satul Baranca. Este mare nevoie să ajutăm această comună din judeţul Botoşani, cu bani, cu materiale de construcţie, pentru ca oamenii să-şi poată reface casele, să aibă unde locui în timpul iernii.

Evanghelia de astăzi, care ni-L arată pe Hristos Domnul, Binefăcător, Vindecător, Ajutător, Milostiv, ne îndeamnă şi pe noi să fim milostivi, să ajutăm, să dăm dovadă că iubim pe semenii noştri şi că Hristos Domnul foloseşte mâinile noastre şi dărnicia noastră, ca să răspundă celor care acum, fără adăpost şi fără speranţă prea multă, cer ajutorul lui Dumnezeu“, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. (Constantin CIOFU)