În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Eveniment dedicat Sfântului Cuvios Sofian de la Antim, la Alba Iulia
La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, joi, 1 august, Parohia Alba Iulia - Mihai Viteazul și Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români Alba Iulia organizează un eveniment cultural-duhovnicesc dedicat Sfântului Cuvios Sofian de la Antim (părintele Sofian Boghiu).
Manifestarea va avea loc la biserica memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia și îl va avea ca invitat special pe protosinghelul Teofan Popescu, în prezent slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, protosinghelul Teofan Popescu a fost fiu duhovnicesc al părintelui Sofian Boghiu, care va fi trecut în rândul sfinților în anul 2025, cu titulatura „Sfântul Cuvios Sofian de la Antim”.
Protos. Teofan Popescu va susține, începând cu ora 19:00, conferința intitulată „Sfântul Cuvios Sofian de la Antim, iconarul de suflete. Primul sfânt ortodox canonizat care a trăit în secolul XXI”. În continuare, va avea loc lansarea cărții cu titlul „Smerenia și dragostea, însemnele trăirii ortodoxe”, prima lucrare dedicată părintelui arhimandrit Sofian Boghiu, volum care însumează cu precădere îndemnuri adresate tinerilor în anii ’90. Opera va fi prezentată de către protosinghelul Teofan Popescu, în calitate de editor și îngrijitor al cărții apărute la Editura Doxologia din Iași.
Protos. Teofan Popescu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, în anul 1995. În anul 2010, în cadrul Catedrei de Teologie Sistematică din București, și-a susținut teza de doctorat cu titlul: „Teologie și cultură în gândirea lui Nichifor Crainic”. După anul 1990, timp de 11 ani, l-a avut ca duhovnic pe părintele arhimandrit Sofian Boghiu.
Conform organizatorilor evenimentului cultural duhovnicesc, protos. Teofan Popescu s-a remarcat ca fiind inițiatorul și principalul organizator al primelor șapte ediții ale Simpozionului național „Serile filocalice Dumitru Stăniloae”.
În anul 2001, a intrat ca frate la Mănăstirea Putna. Trei ani mai târziu, a fost hirotonit ieromonah. Din data de 1 ianuarie 2018, este preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași.