În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Eveniment dedicat Sfântului Luca al Crimeei la Parohia Brâncuși din Capitală
La Parohia Brâncuși, Paraclis Patriarhal, din sectorul 6 al Capitalei, a fost cinstit în mod deosebit marți, 11 iunie, Sfântul Ierarh Luca al Crimeei, printr-o manifestare duhovnicească în care a fost evidențiată legătura dintre medicină şi spiritualitate. La eveniment au participat medici, asistenți și personal medical de la spitalele din București, precum și Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România.
Programul a început cu sfințirea icoanei Sfântului Ierarh Luca al Crimeei. În continuare, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți și diaconi, condus de părintele paroh Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele prof. dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, care a vorbit despre lucrarea vindecătoare a Mântuitorului.
La finalul slujbei, părintele paroh Costel Burlacu, vicar eparhial, a explicat că atât Sfântul Ioan Rusul, ocrotitorul bisericii, cât și Sfântul Luca al Crimeei sunt grabnic ajutători și tămăduitori: „Aducem cinstire prin evlavia pe care o arătăm Sfinților Doctori fără de arginți, cei care ne sunt alături și ne răspund durerilor și încercărilor vieții noastre. Și Sfântul Ioan Rusul este un mare tămăduitor și ocrotitor. În Acatistul lui se vorbește despre multele vindecări pe care le-a săvârșit din dragoste față de semeni. De asemenea, Sfântul Ierarh Luca este și el un mare ocrotitor și tămăduitor și mai mult, un contemporan al nostru trecut la Domnul în 1961. Mărturisim de multe ori zicând că sunteți îngeri în halate albe, ca un semn de prețuire și de recunoștință față de dumneavoastră, de medicii care purtați această haină”.
Evenimentul a continuat cu un moment cultural care a cuprins o serie de alocuțiuni pe tema relației dintre medicină și credință. „În 2011 am reușit să aducem la Spitalul Floreasca moaștele Sfântului Luca al Crimeei. A fost un moment de mare bucurie pentru instituția medicală. Ne-am gândit atunci ce ar putea fi mai indicat într-un spital de urgență decât un sfânt tămăduitor. Dincolo de a fi un sfânt tămăduitor, Sfântul Luca a fost medic. A fost un medic contemporan, care în mod clar ne-ar fi putut aduce câteva informații în evoluția noastră profesională. Cred că am reușit acest lucru pentru că astăzi aproape toți medicii din spital merg la capela de acolo unde citesc viața lui”, a spus conf. dr. Radu Ciprian Țincu, medic primar ATI/Toxicologie.
Continuând un proiect început în pandemie, Parohia Brâncuși a pregătit 650 de chituri pentru persoanele internate în spitalele Capitalei, care conțin cărți de rugăciuni pentru cei bolnavi, un acatist, două cărți cu viața unor sfinți vindecători și o cruciuliță confecționată de copiii din parohie. Darurile vor fi oferite pacienților zilele următoare de preoții de caritate, informează TRINITAS TV.