Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Evenimente dedicate Centenarului în decembrie la Palatul Patriarhiei
Luna decembrie a înscris în agenda activităților desfășurate la Palatul Patriarhiei, care și-a deschis porțile pentru peste 3.000 de turiști, o serie bogată de evenimente culturale și festivități specifice perioadei sărbătorilor Nașterii Domnului. Amintim din această serie evenimentul în cadrul căruia, în Sala „Europa Christiana”, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a premiat elevii câștigători ai Concursului de creație literară „100 de ani în 1.000 de cuvinte”. Concursul a fost dedicat Anului Centenar al Marii Uniri. La finalul ceremoniei festive, a fost pusă în scenă creația câștigătorului marelui premiu al concursului, după care cei prezenți au ascultat colinde interpretate de Grupul „Vestitorii Bucuriei”. Un alt eveniment a fost reprezentat de cea de-a zecea ediție a spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”. Evenimentul a fost organizat de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor și s-a bucurat de prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a rostit cuvântul intitulat „Sfântul Nicolae - dascăl al milosteniei discrete”. La ediția din acest an a spectacolului au participat grupuri corale ale unor instituții de învățământ din București. La finalul evenimentului, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, participanții au admirat o expoziție de icoane realizate de copii.
Monument istoric reabilitat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Palatul Patriarhiei a găzduit în luna decembrie, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, conferinţa REGIO „Politica de coeziune - valori europene, naționale și locale”, organizată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov. La eveniment au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice din Bucureşti şi judeţul Ilfov, precum şi membri ai Comisiei Europene. Delegatul Patriarhiei Române la eveniment a fost părintele consilier patriarhal Liviu Nechita, directorul Centrului de Conferinţe al Palatului Patriarhiei.
Tot în luna decembrie a avut loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” tradiționalul concert de colinde „Răsăritul cel de Sus”, susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. La finalul concertului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat participanților cuvântul intitulat „Colindele - expresie a unității de credință și de neam”.
Cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Palatul Patriarhiei a găzduit în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” gala „100 de ani în presa românească”. Evenimentul a onorat memoria tuturor celor care s-au jertfit pentru poporul român, a celor care au luptat împotriva cenzurii și a celor care au realizat Marea Unire, contribuind decisiv la făurirea României moderne. În cadrul galei a fost prezentat în premieră filmul documentar „Marea Unire şi presa vremii”, realizat de TRINITAS TV cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale și al Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic București. Documentarul prezintă perioada premergătoare înfăptuirii Marii Uniri, mediatizarea actului Unirii, precum şi ecourile şi reacţiile din presa de limbă română şi din presa străină, legate de Marea Unire.