În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Examen de autorizare a pictorilor bisericeşti
La Centrul cultural-social „Iustin Patriarhul” de lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, s-a desfăşurat ieri, 23 mai, examenul de autorizare a stagiarilor, care au finalizat perioada de practică regulamentară pe şantierele aprobate de Patriarhia Română.
Prima probă a examenului de autorizare a stagiarilor a fost proba practică, susţinută de candidaţi la capela Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii „Marie Curie” din Bucureşti, în perioada 16-20 mai. În urma susţinerii probei, locaşul de rugăciune a fost pictat în proporţie de 80%.
Proba teoretică, desfășurată ieri, a fost susţinută de 19 de stagiari, care au finalizat perioada de ucenicie şi stagiatură. „Examenul teoretic constă într-o serie de întrebări şi verificarea cunoştinţelor din domeniul tehnic, iconografic, plastic, al reprezentării temelor religioase, dar şi de cultură generală. Cunoştinţele lor sunt destul de profunde şi avem încrederea că prin această mişcare a artei religioase în spaţiul românesc, putem şi noi să aducem o contribuţie şi o bucurie celor care doresc să pătrundă în arta plastică religioasă. În acelaşi timp, aceasta este de fapt şi o mărturisire a credinţei. În cadrul examenului sunt evaluate atât cunoştinţele tehnice, cât şi cele teologice, deoarece o pictură realizată într-o anumită comunitate, într-un spațiu eclesial, trebuie executată cu foarte multă responsabilitate în tradiţia românească şi cea bizantină”, ne-a declarat Grigore Popescu-Muscel, pictor restaurator expert.
Candidaţii admişi primesc o autorizaţie tip, eliberată de Comisia de pictură bisericească, pentru practicarea profesiei conform categoriei acordate, care le conferă dreptul de a lucra în unităţile de cult din Patriarhia Română. „În ceea ce priveşte examinarea cunoştinţelor teologice, vom urmări în ce măsură candidaţii cunosc teologia icoanei în general, cum cunosc ei erminia picturii bisericești şi care este semnificaţia vieţii sfinţilor. În pictarea icoanelor şi în restaurarea picturii bisericeşti în general, pictorii trebuie nu doar să cunoască elemente artistice, tradiţionale româneşti sau ale artei bisericeşti din patrimoniul Ortodoxiei, ci să şi reflecte în operele lor spiritualitatea ortodoxă. Urmărim ca pictorii să îmbine respectarea canoanelor cu semnificaţia spirituală a icoanei, aşa încât omul de astăzi să acceadă prin intermediul icoanei la cunoaşterea învăţăturii de credinţă şi la cunoaşterea spiritualităţii ortodoxe”, ne-a spus pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.



.jpg)
