O delegație a Patriarhiei Române se află în aceste zile în Sfântul Munte Athos pentru a oferi comunităților monahale românești alimente de bază și cărți tipărite la editurile Patriarhiei Române din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul României a trimis monahilor aghioriți români 1.450 de volume, câte 290 de titluri de carte pentru biblioteca fiecărui așezământ monahal, și 8 tone de alimente neperisabile. Acestea vor fi distribuite în zilele următoare către Schitul Românesc Prodromu, Schitul Lacu și chiliile românești de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped: Chilia „Sfântul Ipatie”, Chilia „Sfântul Gheorghe”-Colciu și Chilia „Sfântul Ioan Botezătorul”-Colciu.
Expoziția „Icoana este viață” la Tulcea
Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea a organizat, în colaborare cu Episcopia Tulcii, expoziția temporară „Icoana este viață”. Aceasta a fost vernisată marți, 24 octombrie, la sediul muzeului.
Obiectele expuse provin de la Muzeul Etnografic, din colecția Centrului eparhial Tulcea și din colecții particulare, populația creștină a Dobrogei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. La montarea secvențelor expoziționale au fost utilizate atât obiecte de cult: icoane, iconostase, uși împărătești, sfântul chivot, cununii, agheasmatar, veșminte preoțești, candele, pristornice, sfeșnice, cât și obiecte de artă populară: ștergare dobrogene sau chindee ardelenești, port tradițional din Dobrogea, dar și din alte zone etnografice ale țării.
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor partenere: dr. Sorin Ailincăi, manager al ICEM „Gavrilă Simion”, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.
În deschidere, ierarhul a vorbit despre necesitatea și importanța momentului, referindu-se la semnificația și valoarea icoanei pentru viața creștină.
La acțiunea culturală au mai participat - alături de prefectul județului Tulcea, Lucian Furdui, care și-a prezentat mesajul cu prilejul vernisajului - și alți reprezentanți ai instituțiilor de cultură și educație din Tulcea, preoți, profesori, medici și foarte mulți elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” și de la Liceul de Arte „George Georgescu”.
Ulterior, corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” Tulcea a interpretat un buchet de cântece religioase.
Expoziția se va afla deschisă vizitatorilor în perioada 24 octombrie 2017 - iulie 2018.
Evenimentul este dedicat Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești.



.jpg)
