La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Expoziție de fotografie dedicată istroromânilor la Muzeul Satului
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a fost vernisată ieri, 31 august, expoziția de fotografie intitulată „Istroromânii”, organizată de Asociația EtnoFotoArt Oradea, sub înaltul patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. Din partea Patriarhiei Române a participat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a rostit un cuvânt despre specificul istroromânilor din sudul Dunării.
În perioada 31 august - 3 octombrie, în Sala „Gheorghe Focșa” a Muzeului Național al Satului din București este organizată o expoziție de fotografie intitulată „Istroromânii”, exponatele semnate de Gheorghe Petrilă, Ovidiu Gabor și Constantin Demeter, membri ai Asociației EtnoFotoArt, surprinzând aspecte din viața comunității de vlahi sau istroromâni din peninsula croată Istria.
La vernisarea expoziției a participat și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a transmis un mesaj de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în care a subliniat faptul că această comunitate de străromâni este un exemplu de statornicie în credință și identitate națională și culturală, vrednic a fi urmat și de alte comunități românești din diasporă.
„Acest eveniment deosebit se înscrie în activitățile din Biserică din acest an, proclamat «Anul pastorației românilor din afara României». Biserica se străduiește să fie alături de milioane de români care au plecat din țară, căutând mijloace pentru a fi alături și de comunitățile românești din jurul țării, așa cum sunt și istroromânii din Croația. A fost o datorie sfântă și doresc să amintesc faptul că dialectul și cultura istroromână, precum și civilizația acestei minorități românești au fost cunoscute în secolul trecut datorită eforturilor unor slujitori sau oameni ai Bisericii, amintindu-i pe academicianul Silviu Dragomir, Ioan Maiorescu, Leca Moraru. Datorită activității lor publicistice, dialectul istroromânilor este foarte cunoscut. Comunitățile de români din apropierea granițelor țării, mai ales cele din sud, sunt un exemplu pentru românii de pretutindeni, deoarece ele au făcut dovada unei rezistențe extraordinare din punct de vedere lingvistic, cultural, tradițional sau bisericesc. Toate aceste populații străromânești din sudul Dunării au reușit ca vreme de 1.400 de ani să își păstreze identitatea lingvistică, națională și religioasă, în ciuda faptului că au fost despărțite la începutul secolului al 7-lea de marele mase de avari și slavi care au separat romanitatea dunăreană: cea din nordul Dunării, cu o evoluție fericită și cea din sud, care a trebuit să lupte pe tot parcursul acestui mileniu și jumătate pentru conservarea identității lor naționale și religioase. De aceea sunt ei un model pentru românii de pretutindeni și un îndemn pentru cei care au plecat departe de țară să lase generațiilor care se nasc acolo aceeași bogăție a civilizației și culturii românești, chiar dacă păstrarea acestui tezaur presupune efort și jertfelnicie”, a spus Preasfinția Sa.
Autorii fotografiilor expuse în cadrul acestui eveniment găzduit de Muzeul Național al Satului au avut o întrevedere luni, 30 august, cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la finalul căreia Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române le-a oferit Diploma omagială și Medalia comemorativă a anului 2021.