Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Expoziţie tematică despre cinstirea icoanelor
Duminică, 9 martie, după încheierea Sfintei Liturghii, în incinta lăcaşului de cult al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Câlnic-Caraş Severin, a avut loc o expoziţie de icoane pe sticlă şi diverse lucrări iconografice alcătuite de copiii de la proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“. Invitat special a fost etnologul Mircea Taban, cercetător la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, care a susţinut o prezentare a celor expuse. „Icoana pe sticlă trebuie încadrată în spaţiul în care ea a fost concepută iniţial, respectiv gospodăria ţărănească şi biserica din sat. Ea ocupa un loc de onoare în casele ţărăneşti, fiind considerată intermediară între Rai şi pământ. Icoana pe sticlă din Transilvania şi Banat este prin excelenţă de factură ţărănească şi poate fi încadrată pe bună dreptate în categoria artei“, a precizat etnologul Mircea Taban. (Pr. Valentin Popovici)



.jpg)
