Familia creştină - speranţa României

Începând de astăzi, cu binecuvântarea şi sub preşedinţia IPS Mitropolit Daniel, Centrul de Conferinţe „Providenţa“ din Iaşi va găzdui conferinţele preoţeşti din Arhiepiscopia Iaşilor, anul acesta având ca temă: „Problema familiei creştine astăzi. Pastoraţia copiilor, a tinerilor şi a bătrânilor. Problema preotului aflat în dificultăţi materiale“. Cele 12 protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor vor fi împărţite pe două serii. Astfel, în prima serie, programată pentru zilele de 20 şi 21 august, vor participa protopopiatele Iaşi 1, Hârlău, Botoşani, Dorohoi, Ceahlău şi Roznov, iar în zilele de 22 şi 23 august vor fi prezenţi la conferinţe preoţi din protopopiatele Iaşi 2, Paşcani, Darabani, Săveni, Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ.

Este de menţionat faptul că în cadrul conferinţelor au fost invitaţi delegaţi din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, din partea Secretariatului de Stat pentru Culte şi a inspectoratelor şcolare judeţene. „prin invitarea unor reprezentanţi din partea acestor instituţii, s-a dorit obţinerea de informaţii cu privire la activitatea Statului în legătură cu situaţia familiei, precum şi o serie de referinţe statistice la nivelul ţării. În acelaşi timp, dorim să punem bazele unei strategii de viitor, de colaborare între Biserică şi Stat în implementarea diferitelor programe naţionale şi europene dedicate îmbunătăţirii situaţiei familiei, în special în cele trei judeţe ale Arhiepiscopiei Iaşilor“, a declarat pentru Radio Trinitas pr. Narcis Axinte, consilierul sectorului de asistenţă socială „Diaconia“ din cadrul Eparhiei Iaşilor.

La Congresul internaţional „Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin“ (Bucureşti, 25-27 septembrie 2001), IPS Mitropolit Daniel prezenta un referat cu titlul „Familia creştină - speranţa României“. Deşi ne aflăm în 2007, această analiză a situaţiei familiei creştine în context naţional şi european este de o evidentă actualitate. „Lumina“ vă oferă acest text, care poate constitui o platformă de dezbatere şi o sursă de inspiraţie, în special pentru participanţii la aceste conferinţe şi, în general, pentru toţi credincioşii preocupaţi de problematica familiei creştine.

Criza familiei în Europa

Totdeauna au existat crize în familie. Astăzi însă, familia naturală, tradiţională, se află în criză, în mutaţie spre un viitor confuz şi incert, în toată Europa, astfel încât criza familiei este percepută ca un simptom al crizei civilizaţiei occidentale, o criză a societăţii contemporane însăşi (Cf. Mgr. Giovanni Battista Re, „La crise de la famille, câest aussi la crise de la société“, în lucrarea colectivă Droits de lâhomme, famille et politique, Conseil Pontifical pour la Famille, IIe Rencontre dâhommes politiques et de législateurs dâEurope, 22-24 octobre 1998, Rome, éditeur Pierre Téqui, Paris, pp. 167-171). „Criza familiei devine mai devreme sau mai târziu şi o criză a Statului“ – remarca în 1998 preşedinta Senatului Poloniei (Alicja Grzeskowiak, Président du Sénat de la Republique Polonaise, „Défense de la famille dans lâest de lâEurope“, în Droits de lâhomme, famille et politique, p. 106).

Statisticile demografice arată că în Europa scade numărul căsătoriilor (în Uniunea Europeană: 5 căsătorii la 1.000 de persoane) şi creşte numărul divorţurilor, mai ales în Europa occidentală. Copii mai puţini, iar bătrâni mai mulţi: un continent care îmbătrâneşte şi care nu prezintă semne majore de dinamism demografic - aceasta este imaginea actuală a Europei (Professeur Jean-Didier Lecaillon, „Aspects de la démographie en Europe“, Droits de lâhomme, famille et politique, pp. 225-232).

Cauzele sunt multiple şi complexe: mutaţii de ordin cultural, tehnic, ideologico-pragmatice accelerează fenomenul de secularizare ca pierdere a dimensiunii sacre a vieţii şi intensifică în mod alarmant mentalitatea individualistă exacerbată, mercantilă, narcisistă şi nihilistă (Cf. Mgr. Angelo Scola, „La politique et la dimension éthique“, Droits de lâhomme, famille et politique, pp. 173-206, mai ales pp. 186-200). Absenţa idealului pe termen lung şi a valorilor creează adesea în om sentimentul vidului, al singurătăţii şi al abandonului, determinând mulţi oameni să se refugieze în practica drogurilor, a violenţei, în sectarism şi suicid (Mgr. Battista Re, art. cit., pp. 169-170).

La criza aceasta de ordin spiritual din Europa occidentală, se mai adaugă, în Europa centrală şi orientală, în fostele ţări cu regim comunist, şi alţi factori negativi care lovesc în familie: sărăcia, şomajul, sectele prozelitiste, violenţa, nesiguranţa zilei de mâine, emigraţia spre ţări mai bogate.

În România, criza familiei se manifestă şi în abandonul copiilor şi în abandonul părinţilor, în numărul mare de avorturi şi chiar o creştere a numărului divorţurilor, creşterea violenţei în familie şi creşterea delincvenţei juvenile.

Cauzele economice şi mutaţiile specifice perioadei de tranziţie spre capitalism explică doar în parte acest fenomen. Nu trebuie uitat că, în parte, criza spirituală a familiei în România se datorează şi secularizării impuse de regimul comunist pri faptul că educaţia copiilor şi a tinerilor, adulţii de azi, a fost monopol al Statului, iar părinţii n-au avut posibilitatea să educe suficient copiii şi tinerii în credinţa creştină, ateismul fiind ideologia oficială în toate instituţiile de învăţământ, iar dimensiunea creştină a familiei s-a menţinut mai mult în virtutea tradiţiei liturgice şi sacramentale decât în virtutea educaţiei sistematice creştine sau a unei pastorale elaborate.

Speranţe pentru depăşirea crizei

1. Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei

Criza familiei de azi nu poate totuşi să fie mai puternică decât binecuvântarea lui Dumnezeu-Creatorul, Care a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul!“ (Facere 1,28). În ciuda multor păcate şi primejdii abătute asupra neamului omenesc, totuşi familia a fost instituţia cea mai stabilă din istorie. În acest sens, „deja în antichitate, cum arată Aristotel, ea (familia) era recunoscută ca fiind instituţia socială primară şi fundamentală, anterioară şi superioară Statului (Etica Nic. VII, 12, 18), contribuind în mod eficace la bunătatea societăţii însăşi“ (Discours du Saint-Père (Jean Paul II) aux participants á la II Rencontre dâhommes politiques et de législateurs dâEurope, în Droits de lâhomme, famille et politique, p. 14).

În plus, binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus Hristos la nunta de la Cana, când a transformat apa în vin, la solicitarea Maicii Domnului – icoana Bisericii rugătoare – de a ajuta o familie nouă în nevoie, constituie pentru noi o puternică bază a speranţei creştine. Hristos, care a schimbat apa în vin, poate schimba criza într-o speranţă nouă, poate aduce bucurie acolo unde ameninţă lipsurile şi tristeţea. Noi, însă, trebuie să-L rugăm, să-I spunem Lui ce lipseşte cu adevărat familiei de astăzi şi să spunem familiei creştine în criză că, de fapt, criza ei cea mai profundă este insuficienta ei deschidere spre ajutorul lui Hristos şi al Maicii Domnului în organizarea însăşi a vieţii conjugale. Cu alte cuvinte, este vorba despre insuficienta cultivare a sfinţeniei sau sacramentalităţii familiei. Minunea din Cana Galileii ne descoperă fericirea ca dar al lui Dumnezeu care produce bucurie şi comuniune în societate, nu ca drept ce trebuie cucerit în spirit individualist - egoist.

2. Efortul Bisericilor de a apăra familia

Altă sursă de speranţă este efortul Bisericilor de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a rezista în faţa unor „modele“ noi de familie, în care relaţia normală bărbat-femeie este considerată ca ceva depăşit.

În acest sens, criza familiei în Occident a suscitat în diferite Biserici, mai ales în Biserica Romano-Catolică o intensă reflecţie teologică şi o activitate pastorală intensă privind familia. Cu toate acestea, se recunoaşte că mai sunt multe de făcut (Mgr. Battista Re, art. cit., p. 169. O reflecţie interdisciplinară (drept, psihosociologie, etică, psihanaliză) interesantă se găseşte în lucrarea colectivă scrisă de Françoise Dekeuwer-Défossez, Albert Donval, Phillipe Jeammet, Norbert Rouland, „Inventons la famille“, Editions Bayard, Paris, 2001, mai ales paginile scrise de Albert Donval despre legătura filiaţiei, legătura conjugală, legătura fraternităţii şi legătura socială, ca legături ale vieţii pp. 214-224).

O cooperare ecumenică în faţa problemelor cu care se confruntă familia creştină în România s-a manifestat şi în Conferinţele Bisericilor din România, organizate cu sprijinul organizaţiei World Vision, la Bucureşti, în octombrie 1998 şi în iunie 2000, şi la Iaşi, în noiembrie 2000. Nu trebuie uitate nici eforturile naţionale şi internaţionale făcute în România în favoarea copiilor şi a familiei, din 1990 încoace.

Congresul internaţional ecumenic dedicat familiei, organizat acum la Bucureşti de către Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică din România, sub patronajul preşedintelui României şi cu sprijinul Consiliului Pontifical pentru Familie, întăreşte şi mai mult convingerea că o cooperare ecumenică intensă în acest domeniu poate fi benefică şi devine sursă de speranţă. Este nevoie aici de mai multe programe şi proiecte de cooperare ecumenică pe termen lung.

De asemenea, este din ce în ce mai necesar un răspuns creştin comun în probleme noi ca: eutanasia, transplantul de organe, ingineria genetică (implantul de celule embrionare, fecundarea in vitro, procrearea prin disociere paternală, maternitatea de împrumut, clonarea), avortul, unirile libere ca alternativă la familia tradiţională, căsătoriile între persoane de acelaşi gen etc. Reflecţia teologică, ştiinţifică şi etică a unor Biserici poate ajuta şi alte Biserici în formarea unei atitudini comune în societatea secularizată de azi.

3. Cooperarea Stat-Biserică (Biserici) este o altă sursă majoră de speranţă

Deja reintroducerea religiei în şcoală, integrarea învăţământului teologic, liceal şi universitar în reţeaua de stat, specializarea în teologie-asistenţă socială, prezenţa preoţilor de caritate în diferite instituţii ale Statului, armată, spital, penitenciare - reprezintă un potenţial important pentru o cooperare fructuoasă, rezolvarea multor probleme de ordin spiritual, moral, pastoral şi social cu care se confruntă familia azi.

Desigur, este necesară consultarea şi cooperarea dintre Stat şi Biserică în domeniul legislaţiei privind familia, în domeniul educaţiei copiilor şi tinerilor, în domeniul asistenţei sociale privind copiii şi părinţii cu copii mulţi sau cu probleme majore de ordin social. Este nevoie de programe şi proiecte de cooperare a Bisericii cu diferite instituţii de resort ale Statului, atât pe plan local, regional, cât şi naţional.

În interiorul Bisericii noastre, pentru ca speranţa să devină un dar cultivat şi roditor, sunt necesare, la nivel de parohie şi eparhie, programe de cateheză şi asistenţă pastorală a copiilor şi familiilor în criză, cicluri de cateheze pentru pregătirea tinerilor pentru căsătorie, cateheze pastorale pentru tinerii căsătoriţi şi pentru părinţii lor, astfel încât pregătirea pentru căsătorie să nu se reducă doar la frumosul ceremonial al cununiei. Este necesar un program de cateheză pastorală pentru naşi, pentru a-i implica în susţinerea continuă a familiilor pe care le cunună. Prin toate aceste programe trebuie afirmată şi cultivată sfinţenia căsătoriei, organizată, solidaritatea în familie şi între familii, afirmată demnitatea maternităţii, a paternităţii, a filiaţiei şi a fraternităţii, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu ce trebuie cultivate.

Trebuie înţeleasă şi mai profund şi cultivată şi mai mult legătura sfântă care există între taina familiei şi taina Bisericii, între taina copilului şi taina persoanei, de vreme ce, pentru a fi Om adevărat, Dumnezeu-Fiul S-a născut din femeie şi a intrat în istorie ca şi copil. Toţi termenii de bază în Biserică sunt împrumutaţi din familie: părinte spiritual, mamă sau maică spirituală, frate şi soră spirituală, fiu şi fiică spirituală, chiar şi în domeniul vieţii monahale. De aceea, fără taina familiei nu poate fi înţeleasă nici taina Bisericii. Şi fără taina Bisericii nu poate fi înţeleasă nici taina familiei. Cununia este binecuvântată de Biserică în calitatea ei de icoană a iubirii dintre Hristos şi Biserică, dintre Dumnezeu şi umanitate. De aceea, taina Familiei poartă în ea taina mântuirii şi a vieţii veşnice („Extra familiam nulla humanitas“). Niciodată familia nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau cultural, ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende, pentru că are vocaţia de a fi în lume icoana iubirii divine veşnice. (IPS DANIEL, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române)