Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Fără religie nu pot fi înţelese deplin opere ale literaturii şi artei“
Şcoala şi Biserica fac parte din societate, iar parteneriatele tot mai dese din ultima perioadă, la nivel instituţional, dovedesc necesitatea unei colaborări strânse între cele două instituţii. Specialiştii în domeniu consideră că religia ajută la înţelegerea societăţii şi la formarea viitorilor cetăţeni ai acesteia.
Religia îi învaţă pe elevi nu doar aspecte din viaţa şi activitatea Bisericii sau învăţături de credinţă, ci şi elemente de cultură generală, ajutând tinerii să înţeleagă viaţa de zi cu zi, consideră specialiştii în domeniu. Studierea Sfintei Scripturi, a istoriei bisericii, a vieţilor sfinţilor îi ajută pe tineri la înţelegerea unor opere de artă sau literare, filme, care deseori fac referire la evenimente din viaţa Bisericii. "Consider religia foarte importantă, din mai multe puncte de vedere. Nu numai elevii beneficiază de aceste cunoştinţe, dar şi părinţii acestora, care nu au studiat religia în şcoală. De asemenea, îi învaţă pe copii că viaţa are un scop, unul spiritual, iar bunăstarea materială poate reprezenta un mijloc pentru atingerea acestei ţinte şi nu un scop în sine. În plus, îi ajută să-şi formeze un set de atitudini şi valori morale, iar pentru cei care au o educaţie religioasă în familie, ora de religie întăreşte şi completează valorile insuflate. Aceşti copii sunt ei înşişi exemple pentru alţi elevi din clasă", consideră profesorul Iuliana Martin, metodist pentru ora de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Teme teoretice şi practice pentru formarea morală a tinerilor Orele de religie abordează pe de o parte teme teoretice, dar şi practice, toate având ca finalitate formarea morală a tinerilor. Sunt studiate probleme legate de istoria Bisericii în lume, de istoria Bisericii Ortodoxe Române, învăţăturile Sfintei Scripturi, teme legate de respectul creştinilor faţă de toţi oamenii, faţă de natură. "Elevii învaţă despre vieţile sfinţilor, dar mai cu seamă află cum îi pot lua pe aceştia drept model în condiţiile societăţii contemporane. Fără cunoştinţele dobândite la ora de religie nu pot fi înţelese deplin opere ale literaturii sau ale artei, atât laice, cât şi bisericeşti", a adăugat profesorul Iuliana Martin, dând exemplu opera "În Grădina Ghetsimani" a lui Vasile Voiculescu, sau opera lui Ion Creangă. Număr mare de participanţi la concursurile religioase De altfel, temele interesante predate la oră atrag şi interesul elevilor, în contextul în care interesul pentru şcoală, în general, a scăzut, fapt provocat de incoerenţele sistemului educaţional. "Pot observa numărul crescut, de la an la an, al elevilor care participă la olimpiadă şi la concursurile pe teme religioase. Din nefericire, din cauze financiare, participarea elevilor la aceste concursuri este uneori limitată, spre marea dezamăgire a unor copii. De exemplu, este în desfăşurare concursul interdisciplinar "Sfinţii, prietenii copiilor" şi din fiecare unitate şcolară sunt selectate doar câte trei echipe pe fiecare nivel de clasă", a spus profesorul Iuliana Martin. Aceasta a adăugat că la nici o materie nu se vorbeşte despre iubirea de Dumnezeu şi de oameni şi la nici o materie nu i se arată tânărului trăitor într-o lume înstrăinată că nu este singur, că, de fapt, se află în comuniune cu Dumnezeu, cu oamenii, cu întreaga creaţie.