În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Femeia cananeeancă, exemplu de adâncă şi înţeleaptă smerenie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a predicat ieri la Biserica „Adormirii Maicii Domnului“ - Popa Soare din Bucureşti. În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii la care a participat, Părintele Patriarh a arătat importanţa teologică şi duhovnicească a Evangheliei care s-a citit. Preafericirea Sa a explicat evenimentul vindecării fiicei demonizate a unei femei cananeence din părţile Tirului şi ale Sidonului, arătând că Mântuitorul, cunoscând credinţa puternică a femeii, smerenia şi înţelepciunea ei, S-a făcut că nu-i răspunde imediat, că nu o bagă în seamă, pentru ca ea să stăruie mai mult, să insiste mai mult şi să-şi arate nobleţea sufletului şi virtuţile ei ascunse. „Femeia aceasta, cananeeancă, este un mare dascăl pentru noi. Această femeie are un mare dar. Descoperă şi cultivă în ea credinţa că Iisus, Cel Care vindecă, vindecă oamenii cu puterea lui Dumnezeu, şi ea crede că în Iisus, Fiul lui David, lucrează Dumnezeu. Ea devine învăţător pentru noi, întrucât ne arată că Dumnezeu poate suscita credinţa acolo unde nu te aştepţi“, a spus PF Daniel.
Femeia cananeeancă are o credinţă coaptă în suferinţă În continuarea cuvântului său, Întâistătătorul Bisericii noastre a remarcat faptul că această femeie cananeeancă este exemplu de rugăciune adevărată şi de smerenie adâncă şi înţeleaptă. „Credinţa ei este credinţă cultivată prin suferinţă; nu este credinţă cultivată prin binefaceri, prin succese, prin daruri, prin binecuvântări care vin una după alta, ci este o credinţă coaptă în suferinţă. Smerenia ei acum este o smerenie întărită prin înfruntare, prin umilire“, a mai spus Patriarhul României. La final cuvântului său, Părintele Patriarh Daniel a subliniat faptul că femeia din Evanghelie biruieşte încercarea bolii fiicei printr-o iubire de mamă profundă, arătând prin aceasta „cât de mult preţuieşte Hristos-Domnul pe toate mamele credincioase, smerite, înţelepte şi stăruitoare în rugăciune, care se roagă pentru copii atunci când sunt bolnavi“. La final Sfintei Liturghii, Patriarhul Daniel a oferit în dar părintelui paroh Nicolae Vladu, pentru biblioteca parohială, noile albume editate de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor. (C. Bâra)