După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Festival de Colinde şi Tradiţii Creştine la Aleşd
La Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Aleşd, judeţul Bihor, a avut loc recent cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Colinde şi Tradiţii Creştine. Evenimentul s-a desfăşurat în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor, cu Primăria oraşului Aleşd şi a primit binecuvâtarea Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei,
Scopul acestui festival este de a reînvia şi promova străvechile tradiţii şi datini creştine legate de praznicul Naşterii Domnului. „Colindele au fost şi au rămas mijloacele populare cele mai eficiente pentru apărarea ortodoxiei strămoşeşti, pe întreg cuprinsul patriei. Din nefericire, în decursul istoriei, cu precădere în epoca contemporană, unele colinde creştine s-au laicizat, la fel ca tradiţiile vechi, care fie au fost uitate, fie au îmbrăcat mai mult haine comerciale“, a spus parohul Ovidiu Bocşan.
Peste 400 de colindători
La festival au răspuns invitaţiei 14 grupuri de colindători şi 7 solişti vocali. Cei 400 de colindători, dintre care peste 200 au fost copii, au creat prin colindele străbune o frumoasă atmosferă creştinească şi românească. Alături de corul bisericii gazdă, numit „Glasul Credinţei“ şi dirijat de prof. Matei Şunea, au cântat grupuri de colindători din Bălnaca, Luncşoara, Tilecuş, Hotar, Subpiatră, Bulz, Vadu Crişului, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman“ din Aleşd, Liceul Teoretic „Constantin Şerban“ Aleşd, Şcoala Peştiş, Fundaţia „Copiii Dragostei“, Colegiul Tehnic Bratca şi Şcoala din Lugaşul de Sus. Au participat şi cunoscuţii interpreţi de folclor Lele Ionescu, Violeta Gherman, Nicoleta Ştef, Mădălina Ile, Adelina Teuşdea şi Radu Ile din Lugaşul de Sus.
La final, toţi cei prezenţi în biserică au interpretat colindul „Sus la poarta cerului“ şi au fost răsplătiţi daruri, diplome de participate, iar CJCPCT Bihor a oferit şi premii în bani. (Pr. Silviu Dobai)



.jpg)
