Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Festivalul coral în Episcopia Caransebeşului
Catedrala episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" din Caransebeş a fost, joi seara, gazda Festivalului coral de muzică religioasă "Miron Cristea". Manifestarea a fost organizată, de către Episcopia Caransebeşului, cu prilejul "Zilelor credinţei şi culturii în Caraş-Severin", ediţia a VI-a. Şi-au dat concursul următoarele ansambluri corale: corul Parohiei "Schimbarea la Faţă" din Reşiţa, condus de Aniţa Strîmbu, Corul "Armonia" al parohiei din Bocşa-Română, dirijat de pr. Silviu Ferciug, corul Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Reşiţa Montană, îndrumat de Petru Ungureanu, Corul "Anastasis" al parohiei din Bozovici, condus de Claudia Cherescu, Corul "Învierea" din Foeni, judeţul Timiş, dirijat de pr. Nicolae Strizu, Corul "Armonia" al Protopopiatului Oraviţa, îndrumat de pr. Petru Boru, corul Catedralei istorice "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Caransebeş reunit cu Corul "Ioan Teodorovici" al Parohiei "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir" din Caransebeş, îndrumat de prof. Maria Poneţchi, corul parohiei din Oţelu-Roşu, dirijat de prof. Elena Ianto, corul preoţilor Protopopiatului din Lugoj, îndrumat de diac. Cristian Cerbu, corul din Petroşniţa, condus de prof. Aurel Isac, corul Parohiei Glimboca, dirijat de Ioan Gaşpar, corul preoţilor Protopopiatului Caransebeş, condus de pr. Sorin Mâţu, corul Catedralei "Învierea Domnului" din Caransebeş, îndrumat de diac. Gheorghe Tistu şi corul Episcopiei Caransebeşului, dirijat de prof. univ. dr. Dumitru Jompan. Formaţiile corale care au urcat pe scenă au interpretat piese muzicale specifice perioadei pascale din repertoriul naţional şi internaţional.
Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului. "În Banat este o bogată şi frumoasă tradiţie corală. Sfânta Liturghie este împodobită cu răspunsuri liturgice oferite de coruri bărbăteşti sau mixte şi ne bucurăm că foarte multe formaţii corale au dat curs invitaţiei noastre şi au urcat pe soleea Catedralei episcopale pentru a prezenta piese cu caracter pascal având bucuria Învierii lui Hristos în inimă şi în suflet", a arătată Preasfinţitul Lucian. (Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea)



.jpg)
