În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Festivităţi și acțiuni sociale la Galați
Cursurile la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi au debutat printr-un moment de rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din municipiu. De asemenea, în ziua sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, persoanele vârstnice de la Centrul „Speranţe pentru Vârsta a III-a” din cadrul parohiei gălăţene „Pogorârea Sfântului Duh” au beneficiat de activităţi cu caracter misionar şi social-filantropic.
Deschiderea cursurilor la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Arhiepiscopia Dunării de Jos a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală din municipiu de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor format din preoţi profesori, urmată de slujba de Te Deum la deschiderea unui nou an universitar. Ierarhul împreună cu preoţii şi diaconii slujitori s-au rugat lui Dumnezeu pentru ajutorul şi sporul studenţilor în dobândirea învăţăturilor ziditoare de suflet, pentru corpul didactic şi conducerea întregii universităţi. La programul liturgic din catedrală au participat profesori, studenţi şi masteranzi teologi, precum şi credincioşi. În continuare, în Aula „Episcop Melchisedec Ştefănescu” a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, Înaltpreasfinţia Sa a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului universitar, intitulat „Bucuria comuniunii între generaţii în Anul Centenar”, ne-a transmis Rareș Bucur, consilier eparhial.
La Departamentul Teologic din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi activează 12 cadre universitare, coordonator al activităţilor didactice fiind pr. conf. univ. dr. Gabriel Pandele, director de departament. La începutul anului universitar 2018-2019, la cele două programe de studiu care funcţionează în cadrul departamentului - „Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială” şi „Artă Sacră” - sunt înscrişi 96 de studenţi, în timp ce, la cel de-al treilea program de studii, Masteratul în teologie „Spiritualitate Ortodoxă şi Asistenţă Socială”, sunt înscrişi 55 de masteranzi.
Acțiuni sociale pentru persoanele vârstnice
În fiecare an, la 1 octombrie, când Biserica Ortodoxă Română cinsteşte Acoperământul Maicii Domnului, este sărbătorită şi Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru Vârsta a III-a” din cadrul Parohiei gălăţene „Pogorârea Sfântului Duh” a organizat activităţi cu caracter misionar şi social-filantropic. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, mai multe instituţii de învăţământ şi social-filantropice din Galaţi, în cooperare cu Centrul „Speranţe pentru Vârsta a III-a”, au participat la un bogat program cultural, misionar şi filantropic îndreptat spre cei 30 de bătrâni aflaţi în risc de marginalizare socială, care primesc îngrijiri speciale în cadrul centrului. La aceştia s-au adăugat încă 30 de persoane vârstnice asistate la domiciliu de reprezentanţii centrului. În deschiderea activităţii, un sobor de preoţi slujitori în instituţiile sociale ale eparhiei au oficiat o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile primite, precum şi Parastasul pentru ostenitorii şi beneficiarii programelor instituţiei trecuţi la Domnul. Evenimentul a continuat cu un program cultural-artistic, în care tineri elevi gălăţeni de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”, Şcoala nr. 29, Şcoala nr. 17, Grădiniţa nr. 36 şi de la Parohia „Sfântul Ilie” din Galaţi, participanţi la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, au recitat poezii şi au interpretat cântece tradiţionale specifice momentului aniversar, prin care au urmărit îndepărtarea sentimentului de însingurare şi transformarea tristeţii în bucurie şi bună dispoziţie. De asemenea, cu sprijinul Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe din România - filiala Galaţi au fost oferite persoanelor vârstnice din cadrul centrului daruri constând în produse de îngrijire şi igienă personală.