„Forţe unite pentru o eficienţă mai mare şi o semnificaţie spirituală mai profundă“

Ieri, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului Patriarhiei, s-au desfăşurat lucrările Conferinţei pastoral-misionare semestriale de toamnă ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu tema „Pastoraţie pentru sănătate şi medicină preventivă“. Conferinţa a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi au participat atât reprezentanţi oficiali ai Ministerului Sănătăţii Publice, ai Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cât şi preoţii din cele 5 protoierii din Capitală şi din judeţul Ilfov. COnferinţa va continua şi astăzi

După Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul patriarhal „Sfântul Spiridon“ - Nou lucrările conferinţei au fost deschise de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, care a subliniat în cuvântul introductiv faptul că „toate problemele sociale sunt legate între ele şi foarte adesea este necesară o abordare interdisciplinară şi o cooperare multiplă, pentru a rezolva într-un mod satisfăcător cazurile problematice“.

Teodora Bertzi, secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii Familiei şi Egalităţii de Şanse, a evidenţiat activităţile desfăşurate în parteneriat de către ministerul pe care îl reprezintă şi Biserica Ortodoxă Română, prin slujitorii ei, în cadrul comunităţilor de credincioşi, a adus la cunoştinţă celor prezenţi ceea ce se întâmplă, la nivel local în domeniul asistenţei sociale, iar în încheiere a marcat paşii care sunt necesari pentru organizarea şi dezvoltarea altor programe comune: „această apropiere şi acest parteneriat trebuie să devină o realitate, pentru ca serviciile de tip paleativ, pentru persoanele vârstnice, să fie complete. Am convingerea că oamenii care lucrează în domeniul social trebuie să fie oameni cu vocaţie, şi cred cu tărie în faptul că Biserica Ortodoxă Română, prin slujitorii săi, are un cuvânt foarte important de spus în domeniul social, iar misiunea religioasă trebuie să fie completată şi de misiunea socială“, a spus reprezentantul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Mesajul ministrului Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a fost transmis de către Adela Neagoe, secretar general în cadrul ministerului, care a evidenţiat implicarea activă a Bisericii în viaţa credincioşilor, cu privire la starea de sănătate a acestora. „Slujitorii Bisericii au dat dovadă de dăruire şi abnegaţie în prezentarea importanţei şi necesităţii îngrijirii sănătăţii, ca un bun de preţ, uşurând şi împlinind munca medicilor. În luna iulie 2008, instituţiile noastre au creat un protocol de asistenţă medicală şi spirituală, cu scopul de a asigura o configuraţie sănătoasă din punct de vedere fizic, psihic, social şi spiritual, prin creşterea gradului de conştientizare şi implicare în acţiunile de prevenire şi combatere a practicilor care dăunează sănătăţii“, a mai arătat secretarul general al Ministerului Sănătăţii Publice, Adela Neagoe.

În continuare, s-a mai subliniat, prin intervenţia doamnei Daniela Călugăru, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, că „educaţia pentru sănătate, pentru copii şi pentru cei tineri trebuie să fie rezultatul unei colaborări, dezvoltate de-a lungul timpului, împreună cu instituţiile guvernamentale şi Patriarhia Română.

Biserica - „marele spital“

Părintele Ionuţ Badea, de la Spitalul „I. C. Parhon“ din Capitală, a evidenţiat în referatul pe care l-a prezentat o serie de probleme ce se nasc din absolutizarea „ideologiei sănătăţii perpetue“ şi limitarea existenţei exclusiv la viaţa biologică.

Cel de al doilea referent, părintele Iulian Popescu, de la parohia Baloteşti, a arătat că Biserica Ortodoxă se roagă şi lucrează pentru sănătatea, fericirea şi mântuirea tuturor credincioşilor, pentru că „este trupul îndumnezeit al Mântuitorului, care se extinde în oameni prin harul tainic al Sfântului Duh şi lucrează, aducând în creştini puterile sfinte sau virtuţile creştine care vindecă şi sfinţeşte pe toţi. Biserica, prin misiunea ei de a vesti Cuvântul Vieţii, este „marele spital“ al lumii în care cei păcătoşi, care vin cu căinţă şi lacrimi pentru păcatele lor, primesc de la Însuşi Mântuitorul Hristos iertarea păcatelor şi vindecarea bolilor spirituale şi trupeşti“, a concluzionat părintele profesor Iulian Popescu.

În finalul conferinţei au avut loc discuţii pe marginea referatelor susţinute, evidenţiindu-se cooperarea dintre Biserica Ortodoxă Română şi ministerele de specialitate, în vederea sprijinirii desfăşurării activităţilor socio-medical-caritative.

▲ „Ajutor pentru vindecare, rugăciune pentru mântuire“

În cadrul intervenţiei Preafericirii Sale, Părintele Patriarh Daniel a arătat motivaţiile implicării Bisericii Ortodoxe Române în programele de sănătate şi medicină preventivă desfăşurate în parteneriat cu ministerele abilitate:

După cum vă este cunoscut, în ziua de 24 iulie 2008, Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii Publice au semnat un protocol de cooperare privind Parteneriatul “Asistenţă Medicală şi Spirituală”, document ce reprezintă o bază comună pentru programe social-medicale şi spiritual-pastorale multiple, având însă şi semnificaţii profunde care ne-au îndreptăţit să alegem ca subiect al acestei conferinţe semestriale tema: „Pastoraţia pentru sănătate şi medicină preventivă”. Aici vom expune câteva motivaţii ale implicării Bisericii în prevenirea şi vindecarea bolii sau în alinarea suferinţei.

1. Mai întâi, implicarea noastră socială şi medicală este urmarea firească a practicii şi tradiţiei bimilenare a Bisericii de a ajuta la diminuarea şi alinarea suferinţei umane, lucrare întemeiată pe învăţătura Sfintei Evanghelii şi inspirată din vindecările minunate săvârşite de Mântuitorul Hristos, „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”. Lucrarea Bisericii în asistenţa socială şi medicală este deodată o vocaţie spirituală şi o necesitate practică. Opera socială a Bisericii derivă din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii şi din Sfânta Liturghie a Bisericii, în care este celebrată iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor. Aşa se explică faptul că primele forme organizate de tratare a bolilor şi alinare a suferinţei, respectiv farmaciile, bolniţele şi spitalele, instituţii de vindecare inspirate de lucrarea liturgic-sacramentală a Tainei Sfântului Maslu, au apărut pe lângă biserici şi mânăstiri.

Astăzi, în libertate, Biserica noastră vestitoare a vindecării şi mântuirii înfiinţează cabinete medicale, farmacii, spitale şi centre de ocrotire creştine, şcoli teologico-sanitare şi centre de consiliere pentru sănătate, ca redescoperire a tradiţiei dinamice în lucrarea filantropică a Bisericii. Aşadar, dimensiunea organizată a filantropiei sociale nu este o modă, ci revenirea la ceea ce Hristos Domnul săvârşeşte în Evanghelii: binevesteşte cuvântul mântuirii, ne învăţă grija pentru cei suferinzi, dar şi vindecă pe cei bolnavi: orbi, muţi, paralizaţi, demonizaţi şi alte categorii de bolnavi.

2. În al doilea rând, Biserica recunoaşte că în omul bolnav, sărac, flămând, gol şi umilit, este tainic prezent Hristos Însuşi, iubitorul de oameni Care ne cheamă să fim milostivi ca Tatăl nostru Cel din ceruri, Care revarsă ploaia Sa şi peste cei buni şi peste cei răi; pe cei buni îi răsplăteşte, iar pe ceilalţi îi miluieşte. Cu alte cuvinte, fapta noastră bună izvorâtă din iubire milostivă şi dezinteresată poartă în ea o lumină cerească şi devine o comoară a sufletului pentru veşnicie.

Din Sfânta Evanghelie învăţăm că Mântuitorul vine tainic la noi, nu numai prin Sfintele Taine ale Sfântului Altar, ci şi prin „taina fratelui” sau aproapelui nostru care poate fi bolnavul sau omul aflat în suferinţă. Astfel, oriunde semenii noştri au nevoie de iubirea noastră şi de ajutorul nostru, noi ne întâlnim tainic cu Hristos. Bolnavul în care Hristos se ascunde este pentru noi nu numai o dificultate, ci şi o şansă, şi anume şansa de a arăta bunătatea, de a manifesta iubirea noastră. Iar întrucât Iisus, Cel Ce ne cere să arătăm iubirea noastră faţă de bolnav, este şi Doctorul Care Se foloseşte de iubirea noastră pentru a arata prin noi iubirea Lui în lume, noi devenim astfel mâinile iubirii lui Hristos – Mântuitorul. Să nu uităm că mântuirea înseamnă şi vindecare, cuvântul mântuitor înseamnă salvator, iar salvator vine din latinescul salus, salutis care se poate traduce: sănătate sau mântuire.

3. În al treilea rând, întrucât Biserica în plinătatea ei participă la lucrarea Mântuitorului în lume, ea lucrează şi la vindecarea bolilor. Astfel, vindecarea apare ca rezultat al lucrării harului divin prin Sfintele Taine şi prin rugăciunile întregii comunităţi. Sfintele Taine sunt forme de iubire şi dăruire a Mântuitorului Iisus Hristos, Care iartă şi vindecă. Ceea ce odinioară era văzut în persoana lui Hristos, pe când trăia pe pământ, este prezent acum în Sfintele Taine ale Bisericii. Ca atare, nu preotul vindecă, ci Hristos vindecă prin preot; nu Biserica vindecă, ci Hristos vindecă pe om prin Biserică. În acest înţeles, Sfântul Iacob ne învaţă: „Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inima bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui." (Iacob 5, 13-15).

Aşadar, Sfintele Taine ale vindecării, mai ales Taina Spovedaniei (pentru că multe din bolile trupeşti sunt cauzate de boli ale sufletului) şi Taina Sfântului Maslu se întemeiază pe rugăciunea credinţei. Când omul nu se mai roagă, atunci el devine bolnav trecând de la nivelul duhovnicesc al existenţei, la cel pur biologic şi psihic. De aceea, terapia duhovnicească a rugăciunii este singurul medic ce nu poate fi înlocuit şi care ne ajută să nu păcătuim prin deznădejde sau să ne îngrijim de sănătate, uitând de mântuire.

Când boala se manifestă prin durere, ea trebuie transformată în mijloc pedagogic de căutare a vindecării prin apropierea de Dumnezeu. Astfel boala primeşte sensul unui examen de fidelitate a bolnavului faţă de Dumnezeu, precum şi o sensibilizare existenţială a celor din jurul bolnavului, iar actul de vindecare este lucrare a iubirii milostive a lui Dumnezeu, Care Se foloseşte de medic şi de preot, ca slujitori ai Lui. În acest context, la ştiinţa medicală trebuie adăugată spiritualitatea rugăciunii, ca izvor de întărire duhovnicească a bolnavului, de speranţă şi lumină sau sens mântuitor pentru viaţa acestuia.

4. În consecinţă, cooperarea Bisericii cu Statul în domeniul asistenţei medicale înseamnă forţe unite pentru o eficienţă mai mare şi o semnificaţie spirituală mai profundă, pentru a uni ştiinţa cu spiritualitatea, medicina vindecării cu binecuvântarea mântuirii, subliniind responsabilitatea comună faţă de cei aflaţi în suferinţă. Dumnezeu ne cheamă ca să-I împrumutăm mâinile noastre, înţelepciunea noastră, bunătatea noastră, pentru a arăta prin noi oamenii nemărginita Lui bunătate, nemărginita Lui milostivire faţă de fiecare fiinţă umană creată după chipul Său şi chemată la bucuria veşnică din Împărăţia cerurilor.

Ştiinţa medicală este un dar de la Dumnezeu, cultivat însă cu efort mult de către cei care au simţit o vocaţie deosebită spre această slujire sfântă şi mare. Din acest punct de vedere, medicul este, ca şi preotul, slujitor al lui Dumnezeu. De aceea, Sfânta Scriptură îl prezintă pe Mântuitorul Hristos ca fiind şi medicul care vindecă pe cei bolnavi, iar rugăciunile Bisericii pentru cei bolnavi, Îl numesc "Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre".

Astăzi există mulţi bolnavi şi multă suferinţă în lume. Ca atare, ne trebuie multă sensibilitate şi responsabilitate pentru a înţelege suferinţa, pentru a o alina şi pentru a-i da un sens folositor mântuirii omului. Sunt mulţi oameni care, atunci când se află în suferinţă, îşi pun întrebarea: „De ce tocmai eu? Oare sunt eu cel mai păcătos, sunt eu cel mai rău dintre oameni?”. Apostolii şi Părinţii Bisericii au dat răspuns la aceste întrebări, dar acest răspuns trebuie explicitat şi adaptat contextului cultural în care trăim. Aici avem de-a face cu o dimensiune foarte profundă a vieţii: suferinţa, deoarece chiar Hristos-Domnul nu a evitat suferinţa, ci a asumat-o şi a transfigurat-o, i-a dat un sens spiritual, mântuitor. Ca atare, este de datoria noastră să conlucrăm cu toate instituţiile şi persoanele care doresc să contribuie la alinarea suferinţei şi vindecarea bolii, întărind şi reafirmând, totodată, responsabilitatea omului faţă de darul sfânt al vieţii primit de la Dumnezeu.

Deşi ştiinţa medicală a avansat, creşte îngrijorător numărul bolilor şi al bolnavilor, unele boli fiind manifestări ale crizei civilizaţiei noastre secularizate, marcată de individualism egoist, consumism posesiv, materialism autosuficient, mecanizare a mişcării fizice, chimizare a hranei, robotizare a activităţii şi stresare a psihicului. Astfel, tema vindecării devine existenţială din perspectiva pastorală, subliniindu-se necesitatea promovării vieţii duhovniceşti a bolnavului pentru a da temelie spirituală vindecării, dar mai ales, pentru a preveni bolile sufleteşti şi trupeşti.

În concluzie, grija Bisericii faţă de cei aflaţi în suferinţă şi dorinţa de a-i învăţa pe oameni să prevină îmbolnăvirea şi suferinţa reprezintă un program misionar cerut de prezenţa şi lucrarea Mântuitorului în lume. Trebuie să învăţăm să fim mai atenţi la prezenţa harului Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie, în rugăciuni, în Sfintele Taine, dar şi în lucrarea filantropică a Bisericii. Din acest punct de vedere, trebuie să învăţăm să ne ajutăm unii pe alţii şi să preţuim rolul educativ şi formativ al misiunii pastorale pentru bolnavi, contribuind şi la vindecarea sufletului nostru de nepăsare, de indiferenţă, de insensibilitate faţă de suferinţa altora.

Este cunoscut faptul că Biserica noastră este deja implicată în această lucrare de ajutorare a celor bolnavi, atât prin preoţii de caritate slujitori în spitale şi în aşezăminte medico-sociale, cât mai ales prin numeroasele cabinete cu profil medical aflate pe teritoriul parohiilor din Bucureşti, unde preoţii şi medicii credincioşi conlucrează pentru cei ce au nevoie de alinare şi vindecare, de sănătate şi speranţă. Totuşi, mai este încă mult de făcut. De aceea, am decis să înfiinţăm în curând un Centru de recuperare şi tratament al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pe locul fostului Seminar „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti.

Ştim că a preveni este mai uşor decât a repara sau a vindeca. De aceea, dorinţa noastră este de a ne implica mai activ în programe cu caracter medical şi de prevenire a bolilor, urmărind conştientizarea şi educarea oamenilor în ceea ce priveşte adoptarea unui stil de viaţă sănătos, fără excese sau abuzuri, precum şi necesitatea depistării în stadiul incipient a bolilor. Teoretic se cunosc multe idei frumoase, multe propuneri bune, dar adesea lipseşte puterea spirituală de a pune în practică ceea ce ştim că trebuie făcut. În acest sens, trebuie nu doar să-i îndemnăm pe credincioşi să fie milostivi, ci trebuie să-i şi învăţăm cu responsabilitate să prevină situaţiile de risc, adică îmbolnăviri ce ar putea fi evitate.

În încheiere, rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să ne ajute să devenim şi mai mult mâinile iubirii Sale faţă de cei ce suferă cu speranţa vindecării lor, şi totodată, să înţelegem că lucrarea de ajutorare a bolnavilor este o lucrare mântuitoare, de pregătire a noastră pentru Împărăţia lui Dumnezeu, întrucât numai binele pe care l-am făcut pentru alţii îl vom lua cu noi ca lumină în suflet pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române