În acest an s-au împlinit 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfântului Voievod Neagoe Basarab. În acest context, Muzeul Naţional de Istorie a României a expus tabloul votiv al lui Neagoe Basarab şi al familiei sale, iar Muzeul Naţional de Artă al României va expune în luna decembrie o mare parte din frescele Mănăstirii Curtea de Argeş, ctitoria Sfântului Voievod Neagoe Basarab.
În cadrul proiectului "Exponatul lunii", Muzeul Naţional de Istorie a României a organizat o microexpoziţie care cuprinde două capodopere ale artei medievale româneşti: fresca cu tabloul votiv al Sfântului Voievod Neagoe Basarab şi al familiei sale şi fresca cu portretul domnitorului Radu cel Mare de la Mănăstirea Curtea de Argeş. Frescele, restaurate în urmă cu trei ani, erau într-o stare avansată de degradare şi prezentau intervenţii necorespunzătoare de repictare şi întreţinere. Piesa principală a expoziţiei prezintă alături de Sfântul Voievod Neagoe Basarab pe soţia sa, Despina Miliţa, ce se trăgea din ultima dinastie domnitoare a Serbiei medievale - Brancovici, şi cei şase copii ai lor: Ion, Petru, Anghelina, Teodosie, Stana şi Ruxandra. Cele două fresce au fost realizate de zugravul Dobromir şi au ajuns în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României în urma lucrărilor de restaurare a Mănăstirii Curtea de Argeş dintre anii 1875 şi 1886. Expoziţia poate fi vizitată până luni, 26 noiembrie, la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, între orele 10:00 şi 18:00.
În acei ani de restaurare a ctitoriei Sfântului Voievod Neagoe Basarab de către arhitectul francez André Lecomte du Noüy, 35 de fragmente de frescă ale Mănăstirii Curtea de Argeş au fost transferate şi la Muzeul de Antichităţi, actualul Muzeu Naţional de Artă al României. Astfel, în luna decembrie, Muzeul Naţional de Artă al României va expune atât cele două fresce votive de la Muzeul Naţional de Istorie a României, cât şi 31 de fresce din cele 35 de fragmente de pictură murală, între care inscripţia pe care este menţionat Dobromir zugravul, frescele care-i reprezintă pe Radu Paisie şi fiul său, Marcu, Mircea cel Bătrân, Maica Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Arhanghel Mihail, Sfântul Nicolae, Sfântul Iacov Persul, Sfinţii militari Dimitrie, Gheorghe, Artemie, Mercurie, Eustaţie Plachida, Areta, Teodor Tiron, Agapie, Procopie, Lup, Sozont, Mamant, Nestor, Prov, doi sfinţi neidentificaţi, Sfânta Ana cu Maica Domnului, proorocul Solomon, se arată pe site-ul mnir.ro. La documentarea expoziţiei "Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului" de la Muzeul Naţional de Artă al României a contribuit şi Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.