În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Grădiniţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pasul spre educaţia morală şi religioasă a copilului
Grădiniţa "Buna Vestire" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ce funcţionează în două sedii din Iaşi, îi aşteaptă în continuare pe părinţii care vor să-şi înscrie copiii atât pentru perioada verii, cât şi pentru anul şcolar 2010-2011. Timp de patru ani, copiii şi părinţii s-au bucurat de calitatea serviciilor de la Grădiniţa "Buna Vestire", dar şi de activităţile desfăşurate aici.
Pentru anul şcolar 2010-2011 Grădiniţa "Buna Vestire", funcţionând în sediul de pe strada Costache Negri şi în cel de pe strada Gavriil Musicescu din Iaşi, îşi propune ca ofertă educaţională activităţile din programa şcolară şi activităţi extracurriculare. Acestea au cuprins până în prezent cursuri opţionale de şah, de dans, un curs intitulat "Micii exploratori", balet, un curs intitulat "Artă, fantezie şi creaţie" şi activităţi moral-religioase, în fiecare săptămână, desfăşurate cu sprijinul maicilor de la Centrul de formare şi consiliere "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Săptămânal, o măicuţă de la acest centru vine şi desfăşoară cu preşcolarii diferite activităţi. Pentru anul şcolar 2010-2011 sunt înscrişi peste 100 de copii. Înscrierile continuă atât pentru sediul de pe str. Costache Negri, cât şi pentru cel din str. Gavriil Musicescu, existând posibilitatea de a se deschide noi grupe de preşcolari. Astfel, părinţii sunt aşteptaţi să-şi înscrie copiii în continuare la unul dintre cele două sedii. "Noi am funcţionat ca o instituţie, mergând pe ceea ce s-a făcut timp de patru ani la grădiniţa noastră. Grădiniţa este deschisă din 2006 şi suntem în al patrulea an de funcţionare, timp în care am desfăşurat, aşa cum vom face şi în continuare, activităţile din programă, cât şi extracurriculare. Copiii noştri au participat la concursuri specifice învăţământului preşcolar din oraşul nostru, dar şi din alte oraşe din ţară unde au câştigat mai multe premii. Avem o colecţie impresionantă de premii adunate de-a lungul celor patru ani", a declarat Oana Strugariu, directorul Grădiniţei "Buna Vestire" din Iaşi. Parteneriatele Grădiniţei "Buna Vestire" După cum ne-a relatat protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, Grădiniţa "Buna Vestire" va fi preluată din toamna acestui an de Fundaţia "Varlaam Mitropolitul" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru a se împlini ciclul de la grădiniţă la şcoala primară şi cea gimnazială. Grădiniţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei are parteneriate pe care le derulează cu şcoala. Recent a avut loc o lecţie deschisă la care au fost invitate învăţătoarele la care cei de la grupa pregătitoare vor merge din toamnă. Cu prilejul Zilelor grădiniţei au fost desfăşurate mai multe manifestări. "A fost un nou prilej de a întări parteneriatul pe care Grădiniţa îl are cu Familia. Părinţii au participat alături de copii la diverse activităţi creative şi artistice. Insistăm foarte mult asupra colaborării cu Familia, părinţii fiind alături de noi la activităţile pe care le desfăşurăm", a mai adăugat directorul Grădiniţei "Buna Vestire". Programul zilnic în timpul unui an şcolar începe la ora 7:00 şi se termină la ora 19:00. În acest interval copiii servesc cele trei mese. "De-a lungul timpului, adaptarea copiilor la programul grădiniţei a fost una bună. Au fost mici probleme la cei de vârstă mică, întrucât ruptura de părinţi se face un pic mai greu. Am insistat pe colaborarea cu familiile şi împreună am făcut ca acest prim pas al unui copil spre grădiniţă să fie făcut într-un mod armonios, să nu simtă că este părăsit. Pentru unii copii, primul an de grădiniţă e o etapă aparte, însă noi am încercat să fie cât mai plăcută", a afirmat Oana Strugariu. "O educaţie morală azi, un exemplu de urmat mâine" În luna ianuarie a acestui an, părinţii au participat la o conferinţă la Biserica Talpalari din Iaşi, susţinută de maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil", intitulată "Cei şapte ani de acasă". Totodată, educatoarele au întâlniri de formare duhovnicească lunare cu măicuţele de la acest centru. "Această formare are loc şi prin prezenţa permanentă în grădiniţă a preoţilor de la Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Sunt preoţi care au copiii în grădiniţă şi cu care avem o relaţie strânsă, aceasta contribuind la o atmosferă de ansamblu în formarea duhovnicească a copiilor şi a personalului. În posturile de peste an copiii au fost împărtăşiţi. Toată activitatea grădiniţei noastre se desfăşoară în direcţia pe care ne-am propus-o la deschiderea ei în 2006. Viziunea noastră a fost următoarea: "O educaţie morală azi, un exemplu de urmat mâine". În spiritul acestei viziuni sunt educaţi copiii zi de zi în grădiniţa noastră, astfel încât ei să devină exemple demne de urmat", a conchis Oana Strugariu. "Faptul că grădiniţa este a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este un avantaj" Părinţii care au copiii la Grădiniţa "Buna Vestire" sunt mulţumiţi de condiţiile oferite, dar şi de faptul că preşcolarii au parte de o educaţie morală şi religioasă. "Fetiţa mea vine cu bucurie la grădiniţă în fiecare dimineaţă şi cred că asta spune mult. Noi, părinţii, am remarcat progresele pe care le-a făcut în acest prim an al ei de grădiniţă şi suntem foarte mulţumiţi. Ne povesteşte acasă despre colegii ei, despre doamnele educatoare, ne spune rugăciunile, cântecelele pe care le-a învăţat. Suntem mulţumiţi şi de faptul că, deşi micuţi, au îmbinat activitatea în grădiniţă cu cea din afara ei, mergând la piaţa de legume, la teatru şi în parc", a declarat Adrian Suci, tatăl fetiţei Maria Ines de la grupa "Buburuze". "O cunoştinţă mi-a recomandat această grădiniţă pentru condiţiile de aici. Faptul că grădiniţa este a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este un avantaj pentru că îmi doresc ca în creşterea copilului să fie şi factorul religios. Consider că religia aduce o ordine în viaţă mai ales că programa şcolară se respectă. Condiţiile sunt foarte bune, iar după cum se poate vedea copilul s-a integrat deja. Am observat că sunt foarte multe jucării, dar şi că personalul se ocupă de copii", a spus Cristina Pipa, medic stomatolog care urmează să-şi înscrie copilul la Grădiniţa "Buna Vestire". "Copiii ne dau din inocenţa lor, din bucuria lor" Educatorii şi copiii au desfăşurat mai multe activităţi şcolare şi recreative. "Lucrul cu copiii este greu, dar şi minunat pentru că ne întoarcem în copilărie. Copiii ne dau din inocenţa lor, din bucuria lor. Uneori este greu mai ales că petrec opt ore pe zi cu micuţii, timp în care desfăşor diferite activităţi, stau cu ei la masă, îi supraveghez în timpul somnului. În acelaşi timp îi învăţ pe copii rugăciuni, facem repetiţii pentru scenete religioase şi pictăm icoane pe sticlă. Activităţile moral-religioase au loc în fiecare marţi, timp de o oră, dar şi atunci când în calendarul Bisericii noastre sunt sărbătoriţi sfinţi", a spus Mihaela Munteanu, educator. "Îmi place foarte mult la grădiniţă pentru că mă joc, scriu, desenez şi învăţ poezii sau ascult poveşti", a spus Ecaterina Prodan, 4 ani, de la grupa "Furnicuţe". "Mie îmi place foarte mult să colorez, să desenez, să scriu şi să mă joc. Când vine măicuţa, noi învăţăm despre Doamne Doamne, ne spune poveşti din care învăţăm despre Dumnezeu. Aici am învăţat mai multe rugăciuni pe care le spun la masă şi când mă culc sau mă trezesc", Ionuţ Emanuel Moga, 6 ani, de la grupa "Furnicuţe". Program în perioada verii la Grădiniţa "Buna Vestire" Oferta pe care Grădiniţa "Buna Vestire" o pune la dispoziţie copiilor pentru perioada de vară (14 iunie-31 august) cuprinde activităţi pe anumite teme: "Săptămâna micului pelerin", "Săptămâna micului sanitar", "Călătorind prin Europa", "Săptămâna poveştilor" etc. Pentru perioada de vară programul este de la 8:00 la 17:00. "În fiecare dintre aceste săptămâni ne-am propus diferite parteneriate cu alte grădiniţe din Iaşi, cu ONG-uri, cu Crucea Roşie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Pe perioada verii vor continua cursurile opţionale. Printr-un parteneriat pe care grădiniţa îl are cu AISEC Iaşi vom beneficia de un stagiar din străinătate care va lucra cu copiii în special pe comunicare în limba engleză, prin joc, cântec şi activităţi specifice vârstei lor. Persoana respectivă va fi prezentă timp de şase săptămâni în grădiniţă, dar îi va însoţi pe copii şi în pelerinajele sau vizitele la obiectivele din Iaşi", a explicat Oana Strugariu.