Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Grupul Parohial „Strâmba Jiu“
Parohia Strâmba Jiu se numără printre cele mai de seamă centre catehetice din Protoieria Târgu Jiu Nord. Anul acesta a găzduit lucrările Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Arhiepiscopia Craiovei, cu tema "Familia creştină - ieri, azi şi mâine".
Aşezată pe malul stâng al Jiului, la numai câţiva kilometri de Mănăstirea "Sfânta Treime", nu departe de crestele bătrânului deal al Ologului, localitatea Strâmba este un centru deja consacrat în ceea ce priveşte activităţile de catehizare a tineretului din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei. De câţiva ani buni, părintele paroh Antonie Făinişi a reuşit să adune în jurul său copii şi tineri de diferite vârste, în scopul revigorării vieţii parohiale. Astfel a luat naştere Grupul Parohial "Strâmba Jiu". Dezbateri despre familia creştină În primăvara acestui an, între 6 şi 8 mai, Parohia Strâmba a găzduit, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cea de-a VIII-a ediţie a Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Arhiepiscopia Craiovei. Astfel, peste 100 de tineri, membri în mai multe grupuri parohiale din cuprinsul judeţelor Dolj şi Gorj, au dezbătut problema "Familia creştină - ieri, azi şi mâine". Fiecare pas al întâlnirii a fost supravegheat cu atenţie de gazde, care au aranjat totul până la cel mai mic detaliu. În frunte cu părintele Făinişi, tinerii din Strâmba au servit la mese, au organizat sala de conferinţe, au elaborat cu migală programul recreativ. Tradiţie şi înnoire în Parohia Strâmba Jiu Existenţa Parohiei Strâmba Jiu este strâns legată de evoluţia vieţii religioase pe aceste meleaguri. Situată în proximitatea Mănăstirii "Sfânta Treime", comunitatea de aici s-a constituit întotdeauna din oameni credincioşi, iubitori de cele sfinte şi permanent dornici să participe la împodobirea Casei lui Dumnezeu. Astfel, primul lăcaş de închinare (biserica veche a satului) datează din anul 1870 şi poartă hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". În anul 1998, vrednicul de pomenire mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu a pus piatra de temelie pentru ridicarea unei noi biserici, de data aceasta închinată "Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul". După numai doi ani de zile, credincioşii de aici au avut biserică nouă, sfinţită în data de 12 noiembrie 2000. Sfântul lăcaş răsare majestuos de pe o culme înaltă de deal, putând fi văzut de la zeci de kilometri depărtare. Este construit în stil maramureşean, din lemn de stejar şi brad de cea mai bună calitate, iar turla are o înălţime de peste 30 de metri. Finalizarea lucrărilor a fost posibilă datorită donaţiilor substanţiale ale filantropului Ioan Grecu, fiu al satului. "Dumnealui a fost permanent alături de proiectele parohiei noastre. A pus de fiecare dată pe primul plan relaţia cu Dumnezeu şi cu aproapele. Aportul său a făcut ca toată lucrarea noastră să fie gata în numai doi ani de zile. Alături de acest mare dar al său mai stă şi contribuţia Primăriei Turceni, care, de asemenea, a arătat dragoste faţă de podoaba Sfintei noastre biserici. Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să-i adunăm pe credincioşii de toate vârstele pentru a putea lucra cu folos în Casa lui Dumnezeu. Activităţile cu tinerii se remarcă în mod deosebit, fiind în centrul preocupărilor noastre, deoarece prin ei ne asigurăm viitorul", mărturiseşte părintele paroh Antonie Făinişi.