În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hirotesii întru duhovnic la Reşedinţa Patriarhală
13 preoţi de la parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor au fost hirotesiţi duhovnici ieri, 13 aprilie, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat, la finalul slujbei, importanța slujirii părintelui duhovnicesc.
După săvârşirea slujbei de hirotesie, Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre importanţa slujirii părintelui duhovnicesc pentru îndrumarea credincioşilor în lucrarea de eliberare de păcate şi de creştere în virtuţi. „Este de mare folos această slujire deoarece preotul duhovnic nu este un simplu dezlegător de păcate, ci şi un povăţuitor, un doctor sau un medic sufletesc. El trebuie să-i ajute pe oameni să se ridice, dacă au căzut în păcate, şi să crească duhovniceşte permanent prin rugăciune şi prin fapte bune. Este nevoie de mulţi şi buni duhovnici deoarece poporul are nevoie nu doar de consolare, ci şi de îndrumare. Există foarte multă nevoie de cateheză, de aceea trebuie ţinute predici despre importanţa spovedaniei, despre modul cum trebuie să se spovedească credinciosul ortodox şi, în acelaşi timp, cum să fie ajutaţi oamenii ca să înveţe din citirea cărţilor scrise de Sfinţii Părinţi cât de importantă este curăţirea de păcate, luminarea cu lumina adevărului Evangheliei şi cât de importantă este mărturisirea sinceră a păcatelor şi exprimarea dorinţei de a săvârşi binele. Este nevoie de o înnoire duhovnicească permanentă. La unii, ea se realizează mai uşor; la alţii mai greu, depinde de natura omului, de cultura lui şi de mulţi factori, dar mai ales de voinţa lui de îndreptare şi, uneori, oamenii au dorinţă, dar nu au suficientă voinţă. Au dorinţă, dar nu au putere, de aceea duhovnicul nu este numai un îndrumător, ci şi un rugător pentru fiii şi fiicele duhovniceşti. El trebuie să-i însoţească nu numai cu sfatul bun, ci şi cu rugăciunea. Toţi cei care se spovedesc la un duhovnic trebuie să fie pomeniţi în rugăciuni de duhovnic, iar cei care se spovedesc trebuie şi ei să-l pomenească în rugăciunile lor pe părintele duhovnicesc. Din această rugăciune reciprocă se întăreşte luminarea sufletelor şi creşte Biserica”, a subliniat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujirea părintelui duhovnicesc de îndrumare a credincioşilor în lucrarea de creştere duhovnicească se datorează harului Preasfintei Treimi, nu capacităţii preotului duhovnic. „Vă felicităm pentru că aţi reuşit la examenul de duhovnicie şi vă dorim ajutor de la Dumnezeu în lucrarea pe care o săvârşiţi, mai ales în această perioadă din Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti, în care oamenii se spovedesc mai des, se împărtăşesc mai des şi se pregătesc pentru învierea sufletului din moartea cauzată de păcate, pentru a simţi arvuna bucuriei Învierii lui Hristos şi lumina Sfintelor Paşti. Vă dorim o întoarcere acasă cu această mângâiere şi această bucurie că Hristos Domnul le lucrează pe toate în Biserică cu harul Preasfintei Treimi, dar foloseşte mâna şi vocea preotului pentru a pronunţa rugăciunile de dezlegare şi pentru a pronunţa sfatul cel bun de creştere şi îndrumare duhovnicească”, a mai spus Preafericirea Sa.
La final, clericii au primit din partea Părintelui Patriarh Daniel câte un Molitfelnic, o cruce de binecuvântare şi certificatul de duhovnicie. La slujba hirotesiei au participat clericii care au absolvit examenul de duhovnicie, susţinut tot ieri, la sediul Centrului eparhial, sub îndrumarea Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.