Hirotonie la paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava

Duminică, 3 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Din soborul împreună slujitor au făcut parte arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și protos. Gavriil Zorilă.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, iar în cadrul slujbei, la momentul rânduit, teologul Florin-Ionuț Cristinaru a primit, prin mâinile ierarhului, hirotonia întru diacon pe seama capelei Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

În cuvântul de învățătură intitulat „Orice întoarcere este posibilă!”, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic a tâlcuit înțelesul Parabolei fiului risipitor. Ierarhul a evidențiat simbolistica fiecărui element regăsit în poate cel mai cunoscut pasaj evanghelic, capitolul al XV-lea al Evangheliei după Sfântul Evanghelist Luca, care surprinde bucuria întoarcerii omului de la păcat: „Tatăl este campionul unei iubiri care, deşi a rămas acasă, l-a însoţit pe copilul său chiar şi când acesta şi-a pierdut înfierea, mergând în acea ţară îndepărtată de Dumnezeu. Iubirea tatălui, prezent în mod discret, este de fapt cea care îl face să-şi vină în sine; practic, este cea care dizolvă patimile din el şi îl aduce la starea de venire în sine, ca să nu mai dorească statutul de argat, ci redobândirea calităţii de fiu. Din acest motiv, discursul său se opreşte imediat după recunoaşterea greşelii şi nevredniciei. Sinele este o sinteză între idealitate şi realitate. Prin cunoaşterea sinelui, existenţa capătă sens. Descoperindu-şi sinele, omul îşi află sensul interior şi îşi autentifică atributul său de fiinţă spirituală. Aceasta ne face să înţelegem de ce tatăl trece peste toate neplăcerile pe care i le-a pricinuit fiul său neascultător şi dă poruncă - atunci când propriul copil se întoarce - să fie repus în demnitatea de dinaintea plecării din casa părintească. Tatăl transformă cuvintele rugăciunii celui întors în opusul lor, tratându-l nu ca pe un argat, ci ca pe un oaspete de seamă. În acest sens, i-a dat cele trei însemne pe care Iosif le primise din mâna lui Faraon, atunci când l-a nu­mit mai-mare peste tot pământul Egiptului (Facerea 41, 42). Astfel, i-a dat haina cea mai bună, cea dintâi, simbolul redobândirii darurilor pierdute prin păcat (II Corinteni 5, 4); inelul, simbolul autorităţii (I Macabei 6, 15) şi al logodirii cu Dumnezeu; şi încălţămintea, simbolul omului liber (Ieşirea 12, 11)”.