În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Hram la Alba Iulia de Sfântul Antonie cel Mare
Cuviosul Antonie cel Mare a fost cinstit luni, 17 ianuarie, în mod deosebit, în cetatea Alba Iuliei. În singurul lăcaş de cult din municipiu care îl are ca ocrotitor, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
"Parohia este relativ nouă. Din punct de vedere misionar este foarte activă. Părintele profesor Simion Todoran este preot paroh, iar credincioşii care participă la sfintele slujbe sunt numeroşi. E o parohie vie, o parohie dinamică", a spus Înalt Preasfinţitul Andrei, conform Trinitas TV, citat de www.basilica.ro. Biserica de lemn este construită în secolul al XVIII-lea, în satul Brăzeşti din Munţii Apuseni şi a fost mutată la Alba Iulia din comuna Sartăş, judeţul Alba, în toamna din 1991, când a fost dezasamblată piesă cu piesă şi refăcută, începând cu martie 1992, urmând ca în luna iulie din acelaşi an să fie terminată, după cum a explicat pentru "Ziarul Lumina", Ediţia de Transilvania, parohul bisericii, părintele Simion Todoran. Biserica este închinată Învierii Domnului şi Cuviosului Părinte Antonie cel Mare. După mutare, prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în această biserică în noaptea de Paşti din 1992. Sfinţirea bisericii strămutate în vechea cetate românească a avut loc la 16 august 1992. După refacerea picturii şi lucrările de înnoire ale lăcaşului de cult, în 23 februarie 2000 s-a oficiat slujba resfinţirii. (O. R.)